Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, s-a întâlnit, joi, cu mai multe organizații sindicale și profesionale, în contextul protestelor anunțate de polițiști după aprobarea „Ordonanței Trenuleț”.

Întâlnirea a avut loc la sediul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), între conducerea MAI și reprezentanții principalelor organizații sindicale şi profesionale din domeniu.

„Principala temă abordată în cadrul întâlnirii a fost analiza impactului măsurilor fiscal-bugetare introduse prin Ordonanța de Urgență nr. 156/2024 asupra drepturilor salariale ale angajaților MAI. (…)Părțile au propus spre analiză mai multe variante de lucru care să răspundă provocărilor actuale. În urma discuțiilor, s-a convenit asupra continuării consultărilor”, transmite MAI, într-un comunicat de presă.

La discuții au participat Federaţia Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual-SNPPC, Federaţia Sindicatelor Democratice a Poliţiştilor din România – A.I. Cuza, Sindicatul Polițiștilor Europeni – EUROPOL, Federaţia Sindicatelor din Poliție și Administrația Publică SMART LEX, Sindicatul Naţional PRO LEX, Federaţia Sindicatelor Democratice din România – SIDEPOL, Corpul Național al Polițiștilor.

Următoarea întâlnire va avea loc luni, 13 ianuarie 2025, la sediul MAI, pentru aprofundarea subiectelor discutate și identificarea de soluții concrete.

Potrivit Europol, polițiștilor li s-au tăiat salariile cu 1.500 lei/lună pentru orele prestate în zilele de repaus și de sărbătoare legală. Sindicaliștii au amenințat cu proteste.

Articolul precedentUDMR: „BUGETUL PE 2025 VA FI DISCUTAT ÎN COALIȚIE PE 27 IANUARIE, APOI ÎN PARLAMENT”
Articolul următorCRIN ANTONESCU DESPRE GEORGESCU: ”CRED CĂ AR FI BINE SĂ CANDIDEZE. SĂ IASĂ DIN COTLONUL TIKTOK-ULUI”