„Noi am solicitat coordonarea activității medicale a spitalelor. Am avut asta e perioada stării de urgență. La starea de alertă, noi am cerut prelungirea coordonării, dar în Parlament s-a transformat în Legea 55 și s-a menționat întoarcerea la autoritățile locale a numirii și evaluării managerilor. Suntem limitați ca putere. Dacă declanșăm un control, notificăm autoritatea locală, aceasta va da o persoană în acest corp. facem recomandări și rămâne la autoritatea locală decizia. Puterea e limitată”, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, la „Legile Puterii”.

Nelu Tătaru a precizat că în momentul de față, din totalul de 380 de spitale publice, în subordinea ministerului sunt 58 de spitale.

„Coordonarea acestora e cea la care se poate raporta ministerul. Am cerut trecerea coordonării spitalelor publice în datoria ministerului Sănătății. (…) Azi doi din membri în Consiliul de Administrație din partea Consiliului Local, un membru de la primar si doi membri de Direcția de Sănătate Publică. Un concurs îl organizează Consiliul de Administrație. Nu putem avea pretenția ca acel manager să nu fie tributar politic”, a mai spus ministrul.

„Profesioniștii se atrag în unitățile medicale.  Profesioniștii aduc sănătatea și rămân dacă găsesc condiții. (…) Avem o lege cu 1.500 de amendamente.  Sănătate și educația nu au culoare politică. E nevoie de o reformă sanitară adevărată, dacă nu facem acum, mai trec zeci de ani să schimbăm ceva”, a concluzionat Nelu Tătaru, în emisiunea „Legile Puterii”.

 

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentCorpul de Control al ministrului anunță mâine evaluarea în cazul Spitalului Județean Sibiu/ Ce spune Nelu Tătaru despre paturile ATI
Articolul următorMinistrul Sănătății, apel prin ambasade către medicii plecați: Le solicităm în acest moment dificil colaborarea și ajutorul