Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat joi seară că o evaluare a deceselor care au avut loc în spitale în primele trei luni ale acestui an arată că “fluctuaţiile sunt foarte mici” de la o lună la alta, iar statisticile cu persoanele care aveau şi alte boli, unele grave, dar care au fost raportate ca decedate din cauza COVID-19 sunt raportate astfel ca urmare a recomandărilor primite de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
 
Acesta a menţionat că în prezent se face o evaluare a numărului de cazuri, iar datele arată că 87% dintre cei decedaţi în ultima săptămână aveau şi alte boli, restul de 13% murind din cauza unei insuficienţe multiple de organe, pe fondul infectării cu SARS-CoV-2.
 
“Acea boală, leucemia sau boala cronică (…) nu o avea de ieri, să spun că astăzi a fost momentul în care acea boală a decompensat. Un cumul de factori au dus la deces”, a declarat Nelu Tătaru.
 
El a spus că persoanele fără comorbidităţi şi care au suferit insuficienţă multiplă de organe sunt cele care au murit exclusiv din cauza COVID-19, iar în cazul acestora necropsiile arată modificări ale organelor vitale.
Articolul precedentMinistrul Finantelor, Florin Cîțu, veste bună pentru un milion de români
Articolul următorDeputatul Ovidiu Raețchi: Următorul referendum de care avem nevoie vizează reforma CCR