Ministrul de Interne Marcel Vela a anunţat că Poliţia Română va fi dotată cu pistoale Beretta de ultimă generaţie, care vor fi fi făcute în ţara noastră.

El a adăugat că în poliţie începe să aibă loc o normalizare, pentru că nu poţi lupta cu infractori, cu reţelele de crimă organizată sau cu cele de trafic de droguri ori de persoane, înarmat cu pistoale Carpaţi sau Makarov din anii ’70. Angajaţii din teritoriu vor primi, până la finalul lunii august, cele 25.000 de pistoale achiziţionate de IGPR, după o reinstruire privind folosirea armamentului, potrivit MAI, informează news.ro.

„Cele 25.000 de pistoale achiziţionate de Inspectoratul General al Poliţiei Române urmează a fi distribuite până la finalul lunii august angajaţilor din teritoriu, după o reinstruire pe linia folosirii armamentului. În perioada imediat următoare, va fi distribuit primul lot de 5.000 de pistoale Beretta”, arată un comunicat de presă al MAI, citat de news.ro.

Reprezentanţii instituţiei precizează că, în decursul acestui an, au fost recepţionate autospeciale noi, iar până la finalul anului se va ajunge la peste 6.000 de autospeciale care vor fi distribuite structurilor Poliţiei Române.
 
De asemenea, alte echipamente şi mijloace tehnice pentru protecţia poliţiştilor, precum căşti de protecţie cu vizor, dispozitive de blocare a trecerii auto, veste antiglonţ, maieuri de protecţie, 6.000 de body-camera vor intra în dotarea poliţiştilor.
 
Articolul precedentPremierul Orban despre deschiderea școlilor: Totul depinde de evoluţia situaţiei epidemiologice
Articolul următorHunor, UDMR: Noi nu vom semna o moţiune de cenzură. Asta e 100%!