Contractul de proiectare şi execuţie a structurii de rezistenţă aferentă Magistralei 5 Drumul Taberei – Pantelimon, tronsonul Drumul Taberei – Universitate, secţiunea Râul Doamnei – Haşdeu (Opera), încheiat la finalizarea procedurii de atribuire a fost modificat pe parcursul derulării sale prin şase acte adiţionale şi şase instrucţiuni, astfel încât valoarea acestuia a crescut cu 14,21%, de la 918,94 milioane de lei, la 1,05 miliarde de lei, iar termenul de execuţie a fost prelungit cu aproape şapte ani, de la 14 aprilie 2013, la 14 martie 2020.

Totodată, potrivit raportului elaborat de Corpul de control al primului-ministru (CCPM), în urma controlului derulat la Metrorex, care a vizat perioada 1 ianuarie 2011 – 31 august 2018, prin încheierea, în anul 2013, a unui act adiţional, s-a convenit efectuarea unor lucrări suplimentare în valoare de 51,08 milioane de lei, fără TVA, din care valoarea lucrărilor suplimentare de deviere a reţelelor edilitare a fost de 46,26 milioane de lei.

“Pentru justificarea necesităţii execuţiei unor lucrări suplimentare faţă de cele contractate au fost invocate de către executant, consultant şi beneficiar circumstanţe imprevizibile. În această privinţă Autoritatea de Management POST a stabilit că lucrările suplimentare, în valoare de 37.637.879,40 lei, au fost achiziţionate de Metrorex SA în absenţa unor astfel de circumstanţe imprevizibile, fiind încălcate prevederile art. 252 lit. j) din OUG nr. 34/2006, forma în vigoare în perioada derulării procedurii de atribuire, fapt ce a determinat aplicarea unei corecţii financiare de 100% şi decontarea lucrărilor suplimentare în cuantumul menţionat anterior din fonduri alocate de la bugetul de stat. Valoarea iniţială a lucrărilor de deviere a reţelelor edilitare a fost, în oferta de bază, de 38.327.835,40 lei, ajungând, prin modificări succesive, la valoarea de 128.107.074,56 lei. Propunerea tehnică în baza căreia s-a încheiat contractul nu a fost fundamentată de ofertant pe realitatea existentă în amplasamentul obiectivului de investiţie. În această privinţă, din documentele puse la dispoziţia CCPM, nu a reieşit faptul că autoritatea contractantă a analizat cauzele care au condus la situaţia de a fi majorat preţul contractului cu valoarea unor lucrări suplimentare de deviere a reţelelor edilitare şi nici că aceasta a procedat la identificarea unor eventuale persoane responsabile, avându-se în considerare dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/1995, republicată, cu modificările ulterioare”, se arată în documentul citat de bucurestiul.ro

Articolul precedentLucian Heiuș, propus la Ministerul Finanțelor de premierul desemnat Florin Cîțu
Articolul următorTurcan, la Realitatea PLUS: „Românii așteaptă un vaccin împotriva coronavirusului, însă așteaptă și un vaccin împotriva corupției”