Nicușor Dan a anunțat marți seară, la un post TV, că în acest moment nu se impune carantinarea Bucureștiului. Primarul Capitalei a precizat că rata de infectare nu a ajuns la nivelul la care se instituie această măsură.

”Nicidecum Bucureştiul nu intră în carantină. (…) Pentru moment, nu se pune această problemă. (…) Carantina se impune când un anumit indicator, pe care am învăţat cu toţii să îl calculăm acum, trece de un anumit nivel. Nu suntem încă acolo. Indicatorul acesta spune în linii mari câte persoane sunt infectate într-o localitate, în cazul nostru în Bucureşti. Acest indicator pentru Bucureşti este undeva în jur de 6 şi nu se impune în acest moment carantinarea. O să vedem ce se va întâmpla în zilele viitoare. Eu sper ca acest indicator să reuşim să îl menţinem la nivelul la care este”, a spus Primarul Capitalei.

Precizările vin în contextul în care, tot marți, consilierul general Vlad Voiculescu, viitor viceprimar al Capitalei, a anunțat că va discuta cu edilul despre posibilitatea instituirii carantinei în București. 

Carantinarea Bucureștiului, posibilă în următoarea perioadă – Discuțiile de la Primăria Generală

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 123. Cine a fluierat în biserică în ziua votului din 6 decembrie
Articolul următorMesajul primei femei Senator a județului Vâlcea