Nicuşor Dan, candidat la Primăria Capitalei, afirmă că, “pentru orice eşec, Gabriela Firea îşi justifică incompetenţa acuzând că este “sabotată””.

“Gabriela Firea, un primar plângăcios care ştie să spună doar: “sunt sabotată”. De fapt, e doar incompetentă. Pentru orice eşec, Gabriela Firea îşi justifică incompetenţa acuzând că este “sabotată”. Ea este fără vină şi “lumea rea” o sabotează: opoziţia din Consiliu o sabotează, jurnaliştii o sabotează, chiar şi PSD o sabotează. În realitate, Gabriela Firea este sabotată de propria neputinţă. De la dezastrul din trafic până la toată galeria de politruci cu care PSD a umplut administraţia Capitalei şi care nu fac nimic – acesta e adevăratul sabotaj”, a scris Nicuşor Dan, joi, pe Facebook, potrivit agerpres.ro.

El susţine că edilul general “îşi apară imaginea personală cu banii Primăriei”.

“A deschis în ultimii 4 ani un număr impresionant de procese în care cere daune morale de zeci de mii de euro unor politicieni sau ziarişti, nemulţumită de afirmaţiile publice făcute de aceştia sau de dezvăluirile jurnalistice care o vizau. Nu s-a întâmplat doar o dată ca instanţa să îi respingă cererile, iar taxele să fie plătite din bani publici”, mai spune Nicuşor Dan.

 

 

 
Articolul precedentPrelungirea stării de alertă va fi anunțată săptămâna viitoare. Noi măsuri de relaxare din 15 iunie
Articolul următorCîțu a avut dreptate: INS a confirmat scăderea inflației