De PSD se scapă greu. Partidul acesta are un fel perfid de a se infiltra în toate cercurile puterii, încât chiar și dacă au pierdut alegerile – tot dai de pesediști peste tot. În județul Mehedinți, social – democrații, care au condus destinele acestei comunități, au căpușat-o, fără să reprezinte cu adevărat interesele oamenilor.

De exemplu, președintele Consiliului Județean, Aladin Georgescu, cel care mai vrea un mandat, și-a bătut joc de sănătatea mehedințenilor.

Gestionarea resursei umane de la conducerea Spitalului Județean din Drobeta Turnu Severin a fost făcută de președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu. În anul 2020, prin toate acțiunile a atins apogeul ”nerușinării”:

2019 – Secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Mehedinţi a fost închisă după identificarea bacteriei Acinetobacter. Patru pacienţi s-au infectat cu această bacterie la finalul lunii aprilie 2019, iar toţi cei patru au decedat.

Managerul Spitalului Județean Mehedinți, Ionuț Șerban, a fost numit în funcție de președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, la începutul lunii octombrie 2019. Până la numire, IONUȚ ȘERBAN a fost șeful de cabinet al președintelui PSD MEHEDINȚI. Director medical era Delia Mazilu, soția senatorului PSD de Mehedinți, Liviu Mazilu. Și acestea sunt doar câteva exemple. Nici primarul Severinului, Marius Screciu nu a fost interesat prea mult de binele severinenilor. Ba mai mult chiar are un proces cu ANI în care este acuzat că a încălcat legea, pentru binele partidului,  nu pentru al cetățenilor.

Alegerile de duminică trebuie să ducă pe plan local ce am început în anul 2019: eliberarea de PSD! La alegerile din 2019 s-a văzut că mulți mehedințeni își doresc schimbarea. Acum este momentul ca majoritatea lor să pună capăt dominației PSD, să voteze PNL, singurul partid care poate să îi învingă pe social – democrați.

Dar pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie să fim raționali. Lupta cu PSD nu-i ușoară pentru că, prin controlul avut asupra Parlamentului, au făcut legile de așa natură încât să fie din ce în ce mai greu să scăpăm de ei. Ursul nu pleacă ușor de la borcanul cu miere. Nu vom avea alegeri locale în două tururi, cum ne-am dorit, așa că trebuie să acționăm pe 27 septembrie, ca într-un veritabil tur 2.

Oricine vrea să scape de PSD, trebuie să voteze duminică competitorul cu cele mai mari șanse de a bate PSD! În Mehedinți, acesta este Partidul Național Liberal.

Duminică, dragi mehedințeni, votați PNL, votați Cristinel Pavel la președinția Consiliului Județean, votați Daniel Cîrjan la Primăria Drobeta Turnu Severin, votați săgeata pe toate cele 4 buletine de vot!

Suntem în fața unei decizii pentru care singura soluție este votul util. De ce util? Pentru că dacă ne dorim să scăpăm de Aladin Georgescu și de PSD, atunci orice vot dat altui partid sau altui candidat, care nu are șanse de a învinge PSD este un vot pierdut pentru dorința și obiectivul nostru.

Să fim înțelepți și să scăpăm județul Mehedinți din ghearele roșii ale PSD-ului.

Sursa: Realitatea de Mehedinti

Articolul precedentVicepremierul Turcan: O secundă nu s-a pus problema unui împrumut FMI, însă deciziile din Parlament ar putea arunca țara în incapacitate de plată
Articolul următorPNL, lider în sondaje la Piatra Neamț. Cozmanciuc: “Pentru victorie, e nevoie de mobilizare în TOT JUDEȚUL”