Somnul politicienilor romani, iredentismul maghiar și o rana necicatrizata de 100 de ani: Transilvania
Dupa Tratatul de la Trianon, din 4 iunie 1920, Ungaria a reusit in urma „Procesului optantilor” sa obtina despagubiri substantiale din partea Romaniei pentru imobilele din Ardeal care au intrat in proprietatea Statului Roman.
Mai tarziu, cu sprijinul Germaniei hitleriste si al Italiei fasciste, in urma Diktatului de la Viena, din 30 august 1940, Ungaria a dobandit o mare parte din Transilvania, pana la 25 octombrie 1944, cand Armata Romana a eliberat pamantul romanesc de sub teroarea hortista.
Dupa lovitura de stat din decembrie 1989, la care autoritatile de la Budapesta au avut o contributie insemnata, fiind direct coordonate de la Kremlin, impreuna cu bisericile maghiare si organizatiile etnicilor unguri din Romania au inceput sa revendice proprietati, terenuri, paduri. Pana in prezent, Ungaria prin numeroase persoane juridice si persoane fizice a reusit sa obtina 30%-40% din proprietatile imobiliare din Ardeal, iar prin aplicarea ultimei Legi de retrocedare a Guvernului Ponta II s-a ajuns in anii 2014-2015 ca peste 50% din aceste proprietati sa nu mai apartina Statului Roman.
Imediat dupa anii 1990, Ungaria a inceput o politica de acordare a cetateniei maghiare romanilor din Transilvania, foarte multi etnici romani avand astazi dubla cetatenie, ceea ce indrituieste autoritatile maghiare sa solicite retrocedari fara temei.
Ungaria doreste sa ceara Comisiei Europene si Parlamentului European aplicarea principiului autodeterminarii popoarelor! De aici si pana la autonomie mai este doar un pas.
Principala cale folosita pentru dobandirea ilegala de imobile din Ardeal o constituie asa-zisele retrocedari in natura, de fapt o nationalizare mascata catre Ungaria a mii de cladiri, milioane de hectare de paduri si terenuri agricole din proprietatea poporului roman si a Statului Roman, cu sprijinul UDMR, aflat de peste 20 de ani la guvernare.
Dupa Tratatul de la Trianon, din 4 iunie 1920, Ungaria a actionat si a reusit sa obtina despagubiri din partea Statului Roman pentru toate imobilele pe care le-a avut in proprietate Statul Ungar in Ardeal, pana la 1 Decembrie 1918, precum si pentru optantii unguri.
Sub aceasta denumire de optanti sunt cunoscuti acei cetateni romani de etnie ungara care, dupa Tratat, au optat pentru cetatenia Ungariei si au parasit Romania. In total au fost 367 optanti care au depus reclamatii la Societatea Natiunilor si au deschis procese cerand despagubiri pentru imobilele lor care au intrat in proprietatea Statului Roman dupa Marea Unire
La propunerea Consiliului Societatii Natiunilor s-a format Tribunalul Arbitral romano-ungar de la Paris, unde a avut loc procesul optantilor unguri, in perioada 1923-1930. Diferendul dintre Ungaria si Romania a fost analizat si prezentat de catre Nicolae Titulescu, ministrul de Externe al Romaniei. Acum 90 de ani, Titulescu a subliniat ca Ungaria pretinde „plata in aur a despagubirilor”, iar optantii unguri puteau sa-si pastreze bunurile imobile in cadrul legilor romanesti, dar nu au facut-o, acceptand sa fie despagubiti.
In urma negocierilor s-a decis ca plata despagubirilor stabilite de Tribunalul Arbitral de la Paris se face din Fondul Agrar deschis in Elvetia, la o banca din Basel, de catre Statul Roman. Incepand cu anul 1931 sumele destinate despagubirilor catre Ungaria si optantii unguri au fost evidentiate in Bugetul de venituri si cheltuieli al Romaniei. Dupa unele surse, suma despagubirilor s-a ridicat la echivalentul a peste 100 tone aur pur (de 24 carate), iar dupa alti cercetatori la circa 600 tone aur pur. Asadar, in concluzie, Statul Roman a platit cu varf si indesat litigiile optantilor maghiari si a Statului Ungar. Dar iata, ca dupa mai bine de 80 de ani de la plata despagubirilor catre Ungaria si optantii ei, precum si dupa deschiderea arhivelor pe aceasta tema, guvernatorul Bancii Nationale, presedintii si premierii Romaniei, ministrii de Finante si directorii S.R.I. si S.I.E., precum si multi academicieni si istorici cunosc suma totala a platilor facute pentru imobilele care au apartinut Ungariei si ungurilor pana in 1918, in Ardeal si totusi au tacut chitic…
A venit vremea ca poporul roman si autoritatile sa analizeze din nou, temeinic si in spiritul adevarului istoric si sa afirme fara echivoc ca toate retrocedarile post-decembriste catre bisericile maghiare si numeroase alte persoane juridice si fizice ungare sunt ilegale.
In perioada 1940-1944, dupa Diktatul de la Viena, autoritatile maghiare au falsificat toate cartile funciare din Ardealul ocupat si au inscris, din nou, in proprietatea celor care au fost despagubiti din Fondul Agrar toate imobilele pe care le-au avut in timpul Imperiului Habsburgic.
Dupa 6 martie 1945 comunistii evrei si unguri din Romania nu au confiscat sau nationalizat bunurile imobile si mobile ale bisericilor maghiare, nici ale evreilor si ungurilor, ci pe cele ale romanilor si Bisericilor Ortodoxa si Greco-Catolica. Atat in perioada interbelica, dar mai ales in timpul socialismului nu s-au actualizat cele mai multe carti funciare din Transilvania, nefiind inscrise modificarile intervenite in privinata proprietarilor.
Prin Legea nr.260 din 4 aprilie 1945, toate inscrisurile in cartile funciare efectuate in perioada 1940-1944 au fost declarate nule de drept! In foarte multe carti funciare nu au fost operate radierile corespunzatoare. In vara si toamna anului 1944 o mare parte din arhivele localitatilor din Ardeal au fost duse in Ungaria, iar cele ramase in Romania se incearca de catre UDMR sa fie luate de la Arhivele Statului Roman si trecute la bisericile maghiare pentru a nu se descoperi lantul de infractiuni prin care Ungaria si alte persoane juridice si fizice maghiare au nationalizat sau au fost improprietarite cu peste 30% din cladirile, terenurile agricole si padurile din Ardeal. Un exemplu edificator, este cel al retrocedarii, de fapt al improprietaririi Bisericii Reformate din Sfantu Gheorghe cu cladirea Colegiului
In decembrie 2010, DNA Brasov i-a trimis in judecata pe Attila Gabor Marko, fost subsecretar de stat la Oficiul Regional pentru Relatii Interetnice din cadrul Ministerului Informatiilor Publice, Tamas Marosan, reprezentantul Eparhiei Reformate din Ardeal si Silviu Clim, fost consilier juridic in cadrul Ministerului Justitiei fiind acuzati de abuz in serviciu contra intereselor publice, cu consecinte deosebit de grave. Acuzatii au intocmit, in 14 mai 2002, documente false din care rezulta ca imobilul a fost in proprietatea Bisericii Reformate din Sfantul Gheorghe si au actionat pentru ca el sa fie restituit Eparhiei Reformate din Ardeal. In aprilie 2002, Ministerul Administratiei Publice a precizat ca imobilul respectiv nu poate fi retrocedat in baza O.U.G. nr.83/1999
Retrocedarea s-a facut in baza unui extras fals de carte funciara. Procurorii au stabilit ca inculpatii au prejudiciat Statul Roman cu 1.300.000 euro. Judecatoria Buzau i-a condamnat, in iulie 2012, pe inculpati la trei ani de inchisoare, din care pe Attila Gabor Marko si Tamas Marosan cu executare, iar Silviu Clim cu suspendarea executarii pedepsei. Dar, intrucat Primaria Sfantul Gheorghe nu s-a constituit in parte civila, fiind condusa de catre oamenii UDMR, procesul a fost amanat.
Dupa 23 august 1944 si in baza art.8 din Conventia de armistitiu semnata la Moscova, bunurile reprezentand proprietatea Ungariei si Germaniei de pe teritoriul Romaniei au fost sechestrate si, in baza Legii nr.91 din 9 februarie 1945 au fost puse sub supravegherea Casei de Administrare si Supraveghere a Bunurilor Inamice (C.A.S.B.I.) Aceste bunuri nu au fost confiscate de regimul comunist si, ca urmare, nu pot face obiectul retrocedarilor catre Ungaria si Germania.
Improprietarirea ilegala a Ungariei, bisericilor maghiare si a altor persoane juridice si persoane fizice ungare cu mii de cladiri istorice si milioane de hectare de terenuri agricole si paduri are drept consecinta transformarea instiututiilor Statului Roman in simpli chiriasi care platesc sume anuale de peste 10.000.000 euro.
