Premierul Ludovic Orban a comentat, marţi seară, decizia CCR referitoare la stabilirea datei alegerilor parlamentare şi a afirmat că i se pare ”la fel de stranie ca multe alte decizii”.

Premierul Lodovic Orban a comentat, marţi seară, la B 1 TV decizia CCR referitoare la data stabilirea datei alegerilor parlamentare şi a precizat că ziua de 6 decembrie a fost stabilită de către Executiv ”în baza prevederilor constituţionale şi în baza legii aflate în vigoare”.

”De ce data de 6 decembrie? Pentru că trebuie să ţii cont de două elemente constituţionale: durata mandatului parlamentar, care e de patru ani şi trebuie să ţii cont şi de termenul de 20 de zile în care preşedintele convoacă Parlamentul nou ales”, a declarat Orban.

Premierul a precizat că decizia Curţii Constituţionale i se pare ”la fel de stranie ca multe alte decizii”.

”Dacă Parlamentul nu poate să stabilească data alegerilor pentru că nu vin parlamentarii la cvorum nu se poate stabili data, iar parlamentarii nu răspund de deciziile lor. Dacă Parlamentul nu vrea să stabilească data alegerilor, nu ai ce să le faci parlamentarilor, cine stabileşte data alegerilor? Mi se pare ceva foarte straniu”, a completat Orban.

Orban ignoră însă articolul 63 din Constituţie, care stabileşte termene clare referitor la alegerile parlamentare.

Curtea Constituţională a respins sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis şi cea a Executivului la legea prin care Parlamentul stabileşte data alegerilor parlamentare şi nu Guvernul.

Guvernul a decis, printr-o hotărâre ca alegerile parlamentare să se desfăşoare pe 6 decembrie.

Articolul precedentPNL, rezultat istoric la Sibiu!
Articolul următorComunicat Realitatea PLUS