Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a declarat marţi seară, că în Sectorul 1 nu trebuie renumărate voturile. Declarația a făcut-o după sesizarea PSD la BEC pentru renumărarea voturilor la Sectorul 1. 

„La sectorul 1, dacă Cristina Grigorescu (candidatul PNL la Consiliul Local Sector 1 – n.r.) nu se ducea la etajul doi şi dacă pe mine nu mă suna nimeni că nu e nicio echipă de jandarmi care să păzească sacii cu voturi, am fi asistat la cine ştie ce nenorocire. (…) Nu trebuie renumărate voturile, trebuie să se ţină cont de procesele-verbale care s-au făcut de delegaţi la secţiile de votare. Renumărarea voturilor se face când sunt anumite condiţii, când identifici patru-cinci situaţii în care au fost evidente nişte fraude care au fost făcute”, a declarat Orban un post de televiziune.

Ludovic Orban a mai spus că PSD „a rămas în anii ’90 în materie de comportament electoral”.

„Reprezentanţii lor în secţiile de votare au instructaj special să mărească numărul de voturi ale PSD sau să scadă din numărul de voturi ale candidaţilor, vize de flotant… (…) Ar trebui filmate, noi asta am solicitat întotdeauna, procesul de numărare a voturilor să se filmeze, când se scot buletinele, trei – respectarea legii. Sunt situaţii în care preşedinţi ai birourilor electorale, secţiilor de votare, care, până la urmă, decid, nu respectă legea. (…) În multe secţii îi pun dinainte să semneze în alb procesele-verbale ca să nu stea până la sfârşit. În alte secţii se umblă direct la jucător, adică omul primeşte un avantaj şi nu-l mai găseşte în secţie. (…) S-au cumpărat voturi, ăsta este adevărul, cu bani, bineînţeles. (…) Ştiţi cum e, prinde orbul, scoate-i ochii! (…) Au schimbat acum pesediştii, nu au mai cumpărat cum obişnuiau ei să cumpere în ziua votului cu sistem de suveică, nu. În anumite zone au făcut-o câteva zile înainte, pe unii îi pun să jure cu mâna pe Biblie, pe alţii îi pun să fotografieze votul”, a mai susţinut Orban.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 77. De ce Nicușor a ținut neapărat să devină primar
Articolul următorPNL, rezultat istoric la Sibiu!