Probabil lecția fundamentala a democrației autentice a fost atât de grea, încât noi am preferat sa mimam ca o înțelegem, fără sa reușim sa o punem in pagina așa cum ar fi trebuit. Regula de aur a capitalismului ca fundament al civilizației europene postulează dreptul fiecăruia de a trai o viața decenta, chiar de a se îmbogăți, însă nu prin jefuirea semenilor ci prin creativitate, munca și respect fata de lege.

Desigur, sistemul occidental este departe de a fi perfect, însă pana acum istoria nu ne oferă vreun alt exemplu de progres și civilizatie sustenabile pentru categorii atât de variate din punct de vedere social și economic. Sa nu uitam totuși ca marile salturi in evoluția colectivă sunt produsele lumii libere, occidentale: electricitatea, Internetul, autovehiculele, vaccinurile, alianțele și guvernanta globală, marile tratate internaționale și cele mai importante convenții, au fost gândite și realizate de către mințile libere ale Vestului. Marii detractori ai modelului occidental, Rusia, China, dictaturile din Orientul Milociu sau regimurile militare din America Centrală beneficiază din plin de produsele cu valoare înaltă ale capitalismului, insa încearcă de aproape un secol sa demoleze fundația lumii libere, oferind in schimb falsa impresie ca economia supusa deciziei unilateral politice funcționează mai just și chiar mai eficient! Asta încearcă China de vreo doua decenii, și in mod bizar, pare ca reușește sa convingă din ce in ce mai multa lume. Părinții fondatori ai Statelor Unite, marii gânditori iluminiști au susținut cu tărie ca succesul și prosperitatea unei civilizații depind de capacitatea sistemica de a tine prostii departe de decizie, fiindcă doar așa, cei inteligenți, determinați și creativi sa poata trage după ei societatea, inclusiv pe idiotii utili sau inutili din rândurile ei. Putem trage de aici concluzia ca dacă lăsam dobitocii sa ne conducă, in scurt timp, se năruie totul, iar din păcate, putem constata ca elitele au fost înlocuite de grupuri de obedienti, fără nici o perspectiva, fără nici o soluție…

Vedem cum peste tot, in jurul nostru, dar mai ales in propriul sistem, se degradează dramatic însăși calitatea și nivelul de competenta al liderilor. Cum altfel am putea înțelege diferențele uluitoare de calitate intelectuala și morala dintre Washington și Trump, dintre Churchill și Johnson sau dintre Nicolae Iorga și Dancila. Fokuyama cu a lui greșita predicție a sfârșitului comunismului, a condus Occidentul, mai ales după Revoluționarul an 1989 la o abordare greșita a marilor jocuri geopolitice. Eroarea fundamentala de decizie a fost convingerea occidentalilor ca dacă va creste nivelul de trai și confortul individual in fostele tari socialiste, automat toată lumea va îmbrățișă modelul capitalist ca pe singura garanție a libertății și demnității. Au trecut trei decenii de atunci și noi încă nu putem înțelege la scara mare ca bunăstarea și bogăția se obțin prin spirit întreprinzător, perseverenta, imaginație și creativitate, nu doar prin corupție, jaf, ticăloșie. Asta a fost din păcate singurul exemplu de succes oferit de oligarhia post comunista. In România s-au îmbogățit cu peste masura doar hotii și corupții protejați politic. Marele secret păstrat cu strășnicie de politrucii de inspirație bolșevică a fost crearea unei mase critice de imbecili care prin efectul majorității sa își piața impună ideile iraționale, distropice și fundamentaliste creând senzația egalității între prost și deștept, între leneș și harnic, între competent și analfabet funcțional. 

Dacă occidentalii vor refuza sa înțeleagă ca Războiul Rece nu s-a terminat in 1989, ca Rusia și China nu au abandonat ideea distrugerii din temelii a civilizației occidentale, ca mentalitatea fostelor tari comuniste nu s-a schimbat radical nici pana astăzi, se vor confrunta repede cu un faliment de proporții! Astăzi Revoluția lui Trotsky și Lenin continua prin anticapitalisti, antivaccinisti, conspiraționiști, militanti violenti, gen Antifa, Vestele Galbene, etc. Vremurile pe care le trăim sunt hotărâtoare cu privire la viitorul global, iar dacă noua administrație Biden se va lasa sedusa de persuasiunea Chinei și de ideea ca  Navalnii poate fi mai occidental ca Putin, atunci putem fi martorii declinului modelului occidental al lumii libere dar responsabile…

Noi ăștia, care am trăit sub comunism suntem singurii care înțeleg pericolul mortal al unei societăți imbecilizate conduse cu mana forte de un grup restrâns de oameni inteligenți, dar fără caracter, morala și Spiritualitate.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentGuvernul a decis, prefecții și subprefecții pot fi membri de partid
Articolul următorRaluca Turcan: „Alocațiile pentru copii cresc, de la 1 februarie, cu 20 la sută”