Liderii coaliției de guvernare s-au întâlnit, miercuri seara, pentru a dezbate pachetul de măsuri fiscale. Pe lângă pachetul fiscal propus de ministrul Finanțelor – Adrian Câciu, în colaiție s-a decis să se facă unele deduceri pentru românii care câștigă un venit mai mic de 4.500 de lei.

Coaliția pregătește deduceri fiscale pentru românii care câștigă un venit mai mic de 4.500 de lei brut. 

Potrivit unor surse, vor fi modificări și în ceea ce privește contractul part-time. Contribuțiile pentru contractele part-time vor fi plătite la nivelul salariului minim, dacă angajatul are un singur contract, cu unele excepții.

 

Coaliția ia în calcul și ridicarea plafonului în ceea ce privește TVA-ul pentru clădiri. Se va plăti TVA de 5% doar pentru o locuință până la plafonul de 600.000 de lei și până în 80 mp utili.

Adrian Câciu a menţionat, miercuri, că ordonanţa care va face referire la noile măsuri fiscale urmează să fie pusă în transparenţă şi speră că se va aproba săptămâna viitoare.

 

„Noi avem o reformă de făcut în PNRR, asta e singura referire pe care o fac azi la regimul fiscal. La fiecare criză, România s-a dat la o parte şi a spus ”amânăm să facem ceva că e criză”. De 30 de ani e în crize sau motive pentru a amâna. Reformele din PNRR nu se amână!”, a spus Adrian Câciu.

Întrebat dacă măsurile vor mai putea intra în vigoare de la 1 ianuarie 2023, dat fiind că trebuie aprobate cu șase luni înainte, ministrul a răspuns: „Se poate face. Pentru cei care susţin cota unică, să nu uite că a fost anunţată pe 30 decembrie şi a intrat în vigoare la 1 ianuarie. Nu vom fi în situaţia aceea, va fi timp pentru ca toată lumea să facă schimbări”.

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentAmbasadorul Rusiei la București: „Informațiile care provin din Ucraina sunt 99% false”
Articolul următorRidicarea MCV. Klaus Iohannis: „Este posibil ca până la sfârşitul anului să se treacă la mecanismul de verificare al statului de drept”