Aud că o doamnă ia în sfârșit taurul de coarne: o arată cu degetul pe rebela Șoșoacă. Alina Gorghiu de la PNL vrea ca senatoarea rebelă să fie sancționată că nu poartă mască în Parlament, că e rea de gură, că instigă șuvoaie de hateri pe Facebook.

În sfârșit, îmi zic. În sfârșit. Se restabilește ordinea și la Casa Poporului. Surpriză, însă! Colegii de Parlament întorc capul. Se fac că nu aud, nu văd. Sunt ocupați cu treburi mai importante. Mă uit pe reacțiile provocate de știre și înțeleg. E un tsunami de reacții violent de pătimașe din partea fanilor lui Șoșoacă. Păi ce politician e atât de inconștient încât să-și pună-n cap poporul?! Cine e atât de masochist încât să se lege la cap când nu-l doare? Nu mai bine își văd de treaba lor?! 

Și uite-așa, cu lașitatea unor oportuniști de primă mână, stăm și ne uităm stupefiați pe zi ce trece. Ce vedem zi de zi la Casa Poporului? Că regulile sunt pentru proști, nu pentru ei, aleșii. K1 Ghiță își arată mușchii în plen fără mască, Șoșoacă a pierdut șirul amenzilor și ne arată că o doare undeva de ele, bully-ul de Aur, Dan Tănasă, se simte pe holurile Parlamentului fix ca-n curtea școlii. 

Rezultatul? Șeful de la Camera Deputaților invită Poliția să privească imaginile înregistrate pe camerele de  supraveghere și dacă e ceva de sancționat, să sancționeze. La nivelul Legislativului, nu e, se pare, nimic de făcut… Curat sat fără câini, dar, deh, ce să ne mai mire!

Când noul Parlament și-a intrat în pâine, credem că le văzusem pe toate. Nu se putea cădea mai jos. Mitralieră, Nicolicea, Șerban Nicolae, Căprar, Iordache, Brăiloiu, Solomon etc, iar mai înaintea lor, Becali, Vadim. Iată însă ce continuatori ai galeriei de ultrași parlamentari a adus noua legislatură! K1 Ghiță, Șoșoacă, Tănasă, Simion, unii dintre ei ultrași de meserie. 

Săptămânal au loc reprezentații degradante și, spre stupoarea noastră, lor nu li se aplică nicio restricție. Ne sfidează zilnic, pentru că vor și pentru că pot.  Paguba pe care ne-o produc este imensă. Este în primul rând o instigare constantă la nerespectarea regulilor de bună-cuviință, dincolo de regulile de regulile anti-pandemie. Este o instigare constantă la nesupunere civică, la subminarea oricărei autorități și la luarea în derâdere a normelor de conviețuire. Efectul va reverbera înzecit în stradă, în rândul celor mulți, dar ușor de influențat. 

Va fi din ce în ce mai greu de suportat să trăim printre tot mai mulți grobieni tupeiști, agresivi, inculți și obraznici. Probabil că peste 3-4 ani, până la viitoarele alegeri, ei vor fi majoritatea. Atunci să te ții ce aleși or să bage la Casa Poporului!

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentCULISE STATULUI PARALEL. Puternicul lider al sindicatului Metrorex. S-a descoperit plasa de siguranță a lui Ion Rădoi
Articolul următorVeste mare pentru pensionari. Vor primi din urmă bani dacă li s-a calculat greșit venitul