Peste 850 de tineri liberali din toată țara au donat sânge în cadrul campaniei „Din inimă, pentru România – TNL donează!”. Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, Tineretul Național Liberal a organizat în perioada 3-7 aprilie „Săptămâna Donării de Sânge”. 

Astfel, în fiecare zi din această săptămână, organizațiile județene TNL au ales o zi în care membrii organizației au donat sânge la centrele regionale de transfuzie sanguină din municipiile reședință de județ. Prin sângele donat de fiecare persoană se pot salva până la 3 vieți. Astfel, campania TNL a avut impact asupra a peste 2500 de vieți. 

Mara Mareș, președintele Tineretului Național Liberal: „Am continuat tradiția organizării campaniei naționale de donare de sânge Din inimă, pentru România! și anul acesta, reușind o mobilizare de proporții a tinerilor liberali din județele țării și din municipiul București. Prin organizarea unei săptămâni dedicate donării de sânge, organizațiile noastre s-au deplasat la centrele de transfuzie sanguină în fiecare zi a acestei săptămâni, înțelegând importanța majoră a acestui gest voluntar. Ca de fiecare dată, ne propunem să fim noi înșine un exemplu și să încurajăm cât mai multe persoane care îndeplinesc condițiile donării, să se implice în mod direct pentru a sprijini eforturile zilnice ale medicilor de a salva vieți”. 

Nevoia de sânge în spitalele din România este constantă. Tocmai de aceea, actul de donare de sânge trebuie să devină o obișnuință pentru fiecare dintre noi și să facem acest gest voluntar – pe cât de simplu și sigur – pe atât de necesar celor care au mare nevoie de sânge.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentNume grele din PNL intră în cursă pentru șefia Ministerului Transporturilor
Articolul următorMinisterul Educaţiei a demarat consultări pentru a găsi soluţii în ceea ce priveşte incidentele petrecute în şcoli