Ziua și live-ul pe Facebook. Acțiunea începe în prima parte a zilei, nici prea devreme, ca să nu apară cu cearcăne. Nici prea târziu, ca nu cumva să rateze ziua în jurnalele de știri. Într-o zi dă măști, în alta dă cheile apartamentelor. În alta mângâie pătuțurile copilașilor care vor veni la grădiniță, a doua zi dă liber la teste anti-Covid sau își scoate propriii copii în față, la adunat voturi. Neobosită, frenetică, agasantă. E ca o muscă scăpată într-un studio de televiziune. O dai cu mâna la o parte, se așează pe masă. O alungi de acolo, se învârte în cerc în fața ochilor.
Azi face plângere penală, mâine dă în judecată. Nu, nu este procesomană. Pur și simplu, are școala intimidării. Când nu pune Primăria să-i apere onoarea pe bani publici în instanță, se războiește la televizor. Este tot timpul la atac. Nu este nicio intervenție, nicio măsură anunțată de ea pe care să nu o prezinte ca pe o bombă cu hidrogen detonată în fața adversarului. Înverșunată, răzbunătoare, distrugătoare.
De ce atâta risipă ridicolă de energie și demonstrații de penibil suprem? De ce îngrașă porcul în ajunul alegerilor atât de ostentativ? Fără perdea? Fără jenă? Pe față? De ce încalcă o regulă de bază în marketingul electoral: să nu te supraexpui? Răspunsul începe să se vadă în cifre: simte cum o părăsesc procentele. Este disperare curată. Nici urmă de rațiune sau plan bine cântărit. Doar zbatere haotică. Viespiile din stup o urmează bezmetice. După patru ani de dedulcit, vine seceta.
Așteptăm degeaba o confruntare față-n față între adversarii care râvnesc la votul nostru. Ar fi fost un regal al răfuielilii dacă i-am fi văzut pe Firea, Băsescu și Nicușor Dan într-o dezbatere televizată. Multe calcule politice s-ar fi putut răsturna într-o clipă de emisie. Dar regina stupului știe până unde i se-ntind abilitățile televizuale. Așa că își înșiră narațiunea în monologuri televizate, înțeapă în stânga și-n dreapta și așteaptă să primească și ea în schimb, după ce a dat. A dat la toată lumea. Din banii lumii, este drept, nu ai ei. Dar de dat, a dat. Voucere, teste, măști. E prea mult să ceară acum, la nevoie, un amărât de vot? E drept, numai apa caldă nu i-a ajuns la tot bucureșteanul. Bineînțeles, din vina altora. Cine se spală în Capitală la lighean, să se încălzească privind-o la televizor.
Am văzut atâtea campanii electorale, dar parcă acum am obosit să mai văd încă un episod din bâlciul deșertăciunilor. Se vede din avion că doar vanitatea îi împinge în față. Sunt prea buni, prea primii, prea cei dintâi. Când va fi vorba oare într-o campanie electorală și despre noi?
Sursa: Realitatea Din PNL
