Candidatura lui Crin Antonescu este susținută de o coaliție puternică – PSD, PNL, UDMR și Grupul Minorităților, fiind singura capabilă să apere democrația și valorile occidentale ale României, se afirmă într-un mesaj transmis duminică de Partidul Național Liberal (PNL).
‘ România înainte, nu înapoi! Ne aflăm la o răscruce istorică. Alegerea este clară: construim cu curaj viitorul sau ne întoarcem la trecut. Crin Antonescu – liderul curajos și incoruptibil.
– Integritate – Nu a luat niciun ban de la stat în ultimii 10 ani, nu a căpușat sistemul.
– Experiență și curaj – A fost mereu în prima linie împotriva structurilor de putere abuzive.
– Președinte al dialogului – Cetățeanul nu este doar un vot, ci un partener.
– Patriotism și respect pentru lege – Apără drepturile românilor, crede în valorile familiei și în Dumnezeu.
– Crin Antonescu nu este marioneta partidelor, ci partenerul lor!
Cu o majoritate solidă în spate, are forța necesară să conducă România spre un viitor stabil și prosper’, se menționează în mesajul postat pe pagina de Facebook a PNL.
Candidatul Alianței Electorale ‘România Înainte’, Crin Antonescu, și-a depus, duminică, la Biroul Electoral Central, candidatura, împreună cu listele cuprinzând circa 1,7 milioane de semnături de susținere la alegerile pentru Președinția României.
Alături de acesta au fost președintele interimar al PNL, Cătălin Predoiu, secretarul general al PNL, Adrian Ioan Veștea și prim-vicepreședinții partidului: Ciprian Ciucu, Dan Motreanu și Emil Boc, colegi liberali și sute de susținători.
Totodată, la depunerea candidaturii de către Antonescu au mai fost prezenț președintele PSD, Marcel Ciolacu, președintele UDMR, Kelemen Hunor, liderul Grupului parlamentar al minorităților naționale, Varujan Pambuccian, dar și Paul Stănescu,
Sursa: Realitatea Din PNL