Declarații uluitoare au făcut marți seară liberalii convocați la ultima ședință înainte de consultările cu Dacian Cioloș pentru formarea Guvernului. 

Florin Cîțu ar urma să îi comunice lui Dacian Cioloș, la întâlnirea de miercuri, că nu îl susține pentru formarea Guvernului, în urma votului USR la moțiunea de cenzură și că nu mai există coaliție.

Liderii PNL, reuniţi marţi seară în şedinţa Biroului Politic Naţional, au stabilit ca discuţiile de miercuri cu Dacian Cioloş să pornească de la ideea că nu vor sprijini un guvern format de cei care i-au îndepărtat de la guvernare și au rupt Coaliția, au declarat surse din partid.

Rareș Bogdan, eurodeputat, prim-vicepreședinte PNL

„În aceste zile, Dacian Cioloș, în disperare, încearcă să creeze mici fricțiuni, tensiuni. Vă rog să țineți cont de faptul că lucrează doar pe manipulare. Nici Emil Boc, nici eu, nici Lucian Bode, nici Gheorghe Flutur nu s-a întâlnit cu Dacian Cioloș în aceste zile. Mai mult decât atât, chiar dacă a sunat în disperare, a sunat fără adresant, fără a dialoga cu cineva. Singurul reprezentant al PNL care poartă discuții cu Dacian Cioloș este, așa cum v-am spus, Florin Cîțu, președintele PNL, mâine după-amiază la Modrogan. Restul sunt șopârle de presă, deci, vă rog din suflet să nu țineți cont de nimic de absolut nimic din toate acestea.

Nimeni, și acum sunt absolut convins că sunt în asentimentul dumneavoastră, nu vede niciun fel de soluție cu Dacian Cioloș acolo unde s-a pus moț fără a avea în spate niciun fel de coaliție”, a declarat Rareș Bogdan, în ședința de marți seară de la PNL, potrivit înregistrărilor difuzate de Realitatea PLUS, în exclusivitate, în emisiunea „100%”.

Cristian Bușoi, eurodeputat, vicepreședinte pe Sănătate în PNL

„Cred că, așa cum ne-a prezentat Florin, lucrurile sunt extrem de clare. Și cred că este soluția potrivită să-i trimitem la origini, să-i trimitem la alianța toxică PSD-AUR, să caute prima dată acolo o majoritate la felul în care s-au comportat și cât de urât au atacat premierul și Partidul Național Liberal. De-asta ședința de mâine trebuie să fie probabil scurtă și clară”, a declarat Cristian Bușoi, potrivit înregistrării difuzate, în exclusivitate, de Realitatea PLUS, marți seară, la emisiunea „100%”. 

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentCulisele Statului Paralel | S. R. Stănescu: Cioloș va reveni la Guvern, e programat, Iohannis a primit mutarea în plic
Articolul următorLudovic Orban a demisionat din funcția de președinte al Camerei Deputaților. Atac dur la adresa lui Florin Cîțu