Președintele filialei PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc, a reacționat, joi, la scandalul național generat de filmarea făcută de primarul de la Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău, cu fetița sa, dezbrăcată și pusă în genunchi cu fața la perete, spunând că partidul se dezice de acest personaj și condamnă orice fel de violență împotriva copiilor. 

„Ca urmare a înregistrării apărute în spaţiul public, cu primarul din Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău, PNL Bistriţa-Năsăud precizează că acesta nu mai este membru PNL şi nu candidează la primărie din partea Partidului Naţional Liberal.
Ne delimităm categoric de acest tip de comportament şi condamnăm ferm orice act de violenţă împotriva copiilor, indiferent de agresor. Orice gest reprobabil la adresa minorilor trebuie cercetat şi pedepsit.
Partidul Naţional Liberal nu va accepta niciodată să fie asociat cu violenţa de orice tip, cu atât mai puţin cu cea îndreptată împotriva minorilor, în familie sau în afara ei. Suntem partidul care susţine înăsprirea pedepselor împotriva agresorilor și împotriva actelor de violenţă verbală şi fizică”, a declarat președintele filialei PNL. 

Traian Ogâgău se afișează însă în campanie cu însemnele PNL și susține că este candidat susținut de liberali pentru un nou mandat. 

Și premierul Ludovic Orban, președintele PNL, s-a delimitat de Ogâgău, susținând, joi, într-o declarație făcută la Constanța, că nu a văzut filmulețul făcut public și că primarul de la Sîngeorz nu este candidatul liberalilor: ”Credeți că eu pot să urmăresc fiecare candidat? Nu e candidatul nostru, e candidat independent”

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentPNL va ataca la CCR legea bugetului: PSD a dat foc României
Articolul următorRareș Bogdan e alături de USR: Nicușor Dan are șase procente peste Gabriela Firea. E perceput ca un om care vrea să schimbe orașul