Premierul Florin Cîţu a transmis, duminică, mulţumiri persoanelor care s-au vaccinat şi s-au alăturat, în acest fel, luptei împotriva COVID-19. “Vaccinarea este singura modalitate de a scăpa de această pandemie şi de a reveni cât mai repede la normalitate”, a subliniat Cîţu, potrivit news.ro.

“Aş vrea să pot mulţumi personal fiecărui om care s-a vaccinat. Fiecărui om care s-a alăturat, prin vaccinare, luptei împotriva COVID-19.

Mulţumesc, de asemenea, persoanelor publice care au ales să facă acest lucru în mod deschis şi au transmis un mesaj important în societate”, a afirmat Florin Cîţu, duminică seară, într-o postare pe Facebook.

El a reiterat că “vaccinarea este singura modalitate de a scăpa de această pandemie şi de a reveni cât mai repede la normalitate”.

Postarea sa este însoţită de fotografii ale unor persoane care s-au vaccinat şi mesaje ale acestora, între care şi Simona Halep.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentVIDEO – Dezvăluiri în premieră făcute de generalul Talpeș – Interviu exploziv cu fostul șef al SIE
Articolul următorRareș Bogdan despre ședința Coaliției de astăzi: “Nu-l schimbăm pe Florin Cîţu, nu dăm niciun alt minister decât cele negociate în decembrie”