Premierul interimar Nicolae Ciucă le-a cerut tuturor autorităţilor care au competenţe în gestionarea problemelor specifice sezonului rece să se mobilizeze şi să fie pregătite, astfel încât eventualele intervenţii necesare să nu întârzie.

“Este nevoie ca de fiecare dată, indiferent de situaţie, să fim pregătiţi şi să avem oameni în măsură să intervină cât se poate de oportun. Ca cetăţean vă spun că este foarte greu de acceptat atunci când vezi că s-a întâmplat ceva şi intituţiile statului fie nu au ajuns la faţa locului, fie au întârziat. Au fost nenumărate situaţii în care am văzut că poate nici nu ştiau de ce s-a întâmplat acolo.

Sistemul Ro-Alert a fost întrebuinţat aseară, a funcţionat. Chiar dacă am avut porţiuni de drum cu gheaţă, s-a intervenit şi s-a reuşit să nu avem niciun eveniment.

Solicit tuturor instituţiilor, întregului personal destinat să intervină în astfel de situaţii să aibă atât mijloacele cât şi viteza de reacţie pregătite pentru intervenţii în astfel de cazuri”, a declarat Ciucă, la Comandamentul de iarnă.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentJocuri de Putere cu Oreste Teodorescu: Apele post electorale încep sa se deconteze
Articolul următorConducerea PNL l-a validat: Florin Cițu este premierul propus să formeze noul Guvern!