Premierul Nicolae Ciucă a transmis miercuri un mesaj de 8 Martie, el dând asigurări că Guvernul va continua să sprijine femeile, prin măsuri concrete, în tot ceea ce îşi doresc să realizeze.

”Sărbătorim astăzi femeile din viaţa noastră şi le transmitem cele mai bune gânduri, de recunoştinţă, respect şi preţuire. 8 Martie este şi despre drepturile femeilor şi le asigur că Guvernul pe care îl conduc va continua să le sprijine, prin măsuri concrete, în tot ceea ce îşi doresc să realizeze”, a scris premierul pe Facebook. Totodată, Partidul Naţional Liberal iniţiază şi implementează proiecte prin care încurajează în mod activ implicarea femeilor în viaţa politică, a mai arătat Nicolae Ciucă. 

”Dragi doamne şi domnişoare, să aveţi o primăvară însorită! La mulţi ani!”, şi-a încheiat şeful Guvernului mesajul.

În Guvernul sunt 2 miniștri femei, Ligia Deca, învestită în această funcție pe 3 octombrie 2022 și Gabriela Firea, ministrul Muncii, care face parte din echipa inițială, din guvernul votat în 25 noiembrie 2021.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentAnunț important pentru părinți: PNL propune creşterea cuantumului maxim al indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului de la 8.500 de lei la 12.000 de lei
Articolul următorMinistrul Justiţiei: Suntem gata să intensificăm cooperarea cu Marea Britanie pentru combaterea fenomenului traficului de persoane