Premierul Ludovic Orban a anunţat că judeţul Cluj este “cu vârf şi îndesat” pe harta investiţiilor care vor fi sprjinite de Guvern, precizând că are o colabore bună atât cu primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, cât şi cu conducerea Consiliului Judeţean.

Ludovic Orban se află, marţi, la Cluj Napoca, şi a participat la semnarea contractului pentru proiectarea şi execuţia unei secţiuni din Autostrada Transilvania, cea cuprinsă între Nădăşelu – Mihăeşti – Zimbor.

“Revin la Cluj cu veşti bune, să fim de faţă la semnarea încă unui tronson de autostradă de pe Autostrada Transilvania. Autostrada Transilvania este o poveste care a început în 2002-2003, a fost susţinută de mai mulţi parlamentari liberali din judeţele Transilvaniei şi mă bucur că încetul cu încetul prinde viaţă. Din autostrada Transilvania odată cu semnarea contractului pe Nădăşelu – Zimbor vor mai rămâne doar două tronsoane pentru care urmează să semneze contractul. Sunt proceduri care se află în derulare şi putem spune că de la Cluj până la graniţa de Vest se va ajunge într-o oră şi ceva”, a declarat Ludovic Orban.

El s-a referit şi la proiectul de metrou din Cluj-Napoca.

“Avem un proiect curajos în care puţină lume crede şi aici mă refer la metrou. Sunt aici ca să vă garantez implicarea totală a Guvernului alături de Primăria municipiului Cluj-Napoca, realizarea acestui obiectiv care este extrem de important şi de util, traficului. Densitatea în Cluj a atins nişte indicatori care fac necesară, eficientă şi utilă realizarea unei investiţii în cadrul metroului, în prima fază o linie de metrou pe o lungime de 16 kilometri. Susţinem acest proiect”, a precizat primul ministru.

El a menţionat că judeţul Cluj este “cu vârf şi îndesat” pe harta investiţiile care vor fi sprijinite de Guvern.

“Reamintesc că în următorii ani planul nostru de relansare economică şi investiţii este un plan ambiţios care se bazează pe investiţii fără precedent în infrastructura de transport, în înfrastructura energetică, în infrastructura de comunicaţii, în infrastructura de sănătate, în infrastructura educaţională. Toate aceste investiţii sunt fundamentale pentru a asigura suportul dezvoltării economice a României. Şi în mod evident Clujul este cu vârf şi îndesat pe harta acestor investiţii care vor fi sprijinite de Guvern şi aici vreau să mai spun o dată că avem o colaborare excepţională, atât cu Primăria municipiului Cluj Napoca condusă de Emil Boc,care ştie ce înseamnă guvernarea şi este mult mai uşor să găsească cele mai bune modalităţi de parteneriat, de asemenea, cu preşedinţia Consiliului Judeţean şi de altfe Clujul are şi un ministru în Guvern, care oricând e vreo problemă pentru Cluj este pusă pe masa guvernului cu celeritate”, a mai transmis Ludovic Orban.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentMinistrul Cîțu despre majorarea nesustenabilă a pensiilor: ”De unde atâta tupeu și atâta cinism la PSD?”
Articolul următorOreste Teodorescu: Un val uriaș de nemulțumire și revolta va matura administrația PSD din majoritatea regiunilor țării!