Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că a discutat cu omologul său polonez despre aprofundarea şi extinderea Parteneriatului strategic româno-polonez, anunţând că în a doua parte a anului va avea loc o nouă şedinţă comună a guvernelor celor două ţări la care va fi agreat un nou plan de acţiune al Parteneriatului pentru perioada 2021-2025.

“În întrevederea pe care tocmai am încheiat-o, desfăşurată într-o atmosferă foarte deschisă de prietenie, am discutat despre extinderea şi aprofundarea Parteneriatului strategic româno-polon instituit în octombrie 2009 şi reînnoit în 2015. M-am bucurat să constat că acest parteneriat strategic a încurajat o dezvoltare susţinută a relaţiilor noastre bilaterale în ultimii ani. Organizarea în a doua parte a acestui an a unei noi şedinţe comune a guvernelor României şi Poloniei la care va fi agreat un nou plan de acţiune al Parteneriatului Strategic pentru perioada 2021-2025 demonstrează încă o dată nivelul excelent al dialogului româno-polonez”, a spus şeful statului, în conferinţa de presă comună cu preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, citat de Agerpres.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentPremierul Florin Cîțu, despre marea RELAXARE de la 1 iunie: „Toate scenariile sunt pe masă”
Articolul următorRaluca Turcan: „La Spitalul Universitar de Urgență București funcționează de astăzi primul centru de intervenție pentru victimele violenței sexuale”