Reuniunea Teatrelor Naţionale Româneşti subliniază fraternitatea şi solidaritatea pe care se fundamentează relaţiile dintre România şi Republica Moldova, state clădite pe temelia comună a culturii şi limbii române, a transmis, joi, preşedintele Klaus Iohannis, într-un mesaj adresat participanţilor la cea de-a VII-a ediţie a acestui eveniment cultural.

Reuniunea, desfăşurată sub Înaltul Patronaj al Preşedinţilor României şi Republicii Moldova, aduce împreună, în acest an, ‘artiştii pentru pace, libertate şi speranţă’.

Mesajul şefului statului a fost prezentat de consilierul prezidenţial în cadrul Departamentului Cultură, Culte şi Minorităţi Naţionale, Sergiu Nistor.

“Mă bucur că, împreună cu doamna preşedinte Maia Sandu, am acordat Înaltul nostru patronaj, pentru a sublinia, şi în acest fel, fraternitatea şi solidaritatea pe care se fundamentează relaţiile dintre România şi Republica Moldova, state clădite pe temelia comună a culturii şi limbii române. Teatrul s-a dovedit a fi pentru români simbolul identităţii naţionale şi al apropierii de o societate modernă occidentală. În România şi în Republica Moldova, teatrul şi actorii au fost întrupare şi expresie ale libertăţii atunci când ea ne lipsea cel mai mult”, a evidenţiat Iohannis.

El şi-a exprimat preţuirea în mod deosebit pentru mesajul pe care îl transmite Reuniunea Teatrelor Naţionale, în contextul războiului declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei.

“Puterea dramaturgiei şi forţa artei interpretative a celor 16 trupe răspândesc de la Chişinău şi de la Soroca, în aceste zile de frământări şi incertitudini, vocea libertăţii şi lumina speranţei. Salut prezenţa la această manifestare a Teatrului Naţional Dramatic Academic din Kiev, ca invitat special, şi sunt convins că acesta va transmite publicului său greu încercat mesajul de solidaritate al artiştilor noştri”, a subliniat preşedintele Iohannis.

Republica Moldova îşi manifestă prin găzduirea acestui eveniment vocaţia sa europeană, a completat şeful statului.

“Republica Moldova, spaţiu al unor expresii culturale de valoare excepţională care ne sunt patrimoniu comun, arată prin găzduirea acestui festival, o dată în plus, vocaţia sa europeană, precum şi voinţa de a fi un contributor activ în promovarea umanismului şi a păcii. În acest parcurs, România îi este prietenul şi sprijinul cel mai apropiat, manifestat inclusiv prin colaborarea dintre instituţiile de cultură şi prin dialogul direct dintre operatorii culturali de pe ambele maluri ale Prutului. Transmit felicitări organizatorilor şi urez tuturor trupelor participante să se bucure de căldura, aplauzele şi preţuirea publicului!”, a afirmat Klaus Iohannis.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentCare sunt candidații pentru Cotroceni în 2024
Articolul următorMăsurile Guvernului pentru economisirea energiei: Se pregătește „Rabla pentru becuri” – Ce facem la iarnă