Președintele Klaus Iohannis a avut, marți, de la ora 13.00, o întâlnire cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Reședința Patriarhală. Nici Administrația Prezidențială, nici Patrarhia nu au comunicat detalii despre această întâlnire.

Purtătorul de cuvânt al Patrarhiei, Vasile Bănescu, a declarat pentru STIRIPESURSE.RO că a fost o vizită firească, fără a exista alte detalii publice despre aceste eveniment.

“A fost o vizită firească la început de an, o întânire oficială în spiritul dialogului dintre două instituții importante ale societății românești pe temele actuale ale acesteia. Neparticipând la întânire, nu vă pot preciza care anume. Președintele însuși nu a făcut nicio declarație în acest sens, ceea ce indică nu doar caracterul interinstituțional, ci și pe cel interpersonal al acestei întâniri”, a declarat Vasile Bănescu.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentEliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari, amânată din nou
Articolul următorPremierul Cîțu, alături de Vlad Voiculescu: ”Nu are cum să treacă o moțiune la vot”