Președintele Klaus Iohannis va avea, săptămâna viitoare, o serie de consultări cu mediul politic și cu partenerii sociali pe tema Proiectului „România Educată”, în contextul finalizării dezbaterii publice.

Potrivit Administrației Prezidențiale, la consultările de la Palatul Cotroceni vor veni liderii coaliției de guvernare, conducerea Parlamentului și partenerii de dialog social.

Calendarul consultărilor este următorul:

  • Luni, 5 iulie 2021, de la ora 17:00, la Palatul Cotroceni, întrevedere cu liderii coaliției de guvernare;
  • Marți, 6 iulie 2021, de la ora 16:00, la Palatul Cotroceni, întrevedere cu conducerea Parlamentului și cu membri ai Comisiilor de Învățământ din cele două camere;
  • Miercuri, 7 iulie 2021, de la ora 16:00, la Palatul Cotroceni, întrevedere cu partenerii de dialog social din zona educației și cu reprezentanții organizațiilor nonguvernamentale implicate în Proiectul „România Educată”.

În cadrul discuțiilor, vor fi prezentate principalele zone de reformă și linii de acțiune ale Proiectului „România Educată”, în vederea realizării unui consens social și politic, care să garanteze implementarea sa și asumarea transpartinică.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentFlorin Ionel Moise, numit președinte al Agenției Naționale de Integritate
Articolul următorDeputatul PNL Marilen Pirtea propune ca tinerii care se vaccinează să primească tichete educaționale sau culturale de 150 de euro