PNL a aprobat aseară, în cadrul ședinței Biroul Politic Național, începerea negocierilor cu PSD pentru formarea unui nou guvern de coaliție. Decizia PNL de a continua negocierile cu PSD pentru formarea noului Guvern a fost luată cu voturile clare a 48 de lideri de filiale care au susținut guvernarea alături de PSD. Preşedintele PNL, Florin Cîţu, nu şi-a exprimat votul, deşi el este cel care a cerut colegilor să se pronunţe pentru o negociere cu PSD.

”În cadrul acestei ședințe au fost voturi „pentru”, dar au fost și voturi „contra”. Eu am votat „contra”. Poziția mea a fost mereu una anti-PSD, fiind bazată pe ceea ce a însemnat guvernarea PSD la nivelul țării, dar și în județul Brăila. Dat fiind că am primit mai multe întrebări pe această temă, fac precizarea la modul public: poziția mea nu s-a schimbat. Nu cred că varianta apropierii de PSD este soluția cea mai potrivită. Deocamdată tot ce s-a votat aseară este începerea negocierilor cu PSD. Vom vedea cum vor decurge acestea și care vor fi hotărârile ce se vor lua mai departe în cadrul forurilor de conducere ale PNL”, a declarat președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa. 

În luna septembrie, deputatul Popa declara că dacă se va ajunge la o alianță cu PSD își va depune mandatul de președinte al organizației județene PNL pentru că obiectivul său este scoaterea PSD din guvernarea locală. 

În ceea ce îl privește pe liderul PNL, Florin Cîțu, acesta s-a abținut de la vot, fiind unul dintre rarele momente în care un lider de partid nu-și exprimă o opțiune clară.

Sursa: Realitatea de Braila

Articolul precedentRadu Mihaiu a încercat să intervină în lucrările comisiei de disciplină la nivelul Palatelor Brâncovenești pentru a bloca o decizie împotriva unei angajate simpatizantă a USR
Articolul următorAu început negocierile PNL-PSD-UDMR pentru formarea noii majorități. Întâlnire crucială între liberali și social-democrați