Deputatul PNL Alexandru Popa, președintele organizației județene a PNL Brăila, a anunțat că va candida pentru un loc de membru în Biroului Executiv al PNL. Popa spune că dorește ca Organizația de la Brăila să fie reprezentată așa cum merită, la nivel central.

”Am luat această decizie pentru că îmi doresc ca Brăila să fie reprezentată în Biroul Executiv, acest lucru fiind un semnal pentru colegii mei din județ că munca lor și Organizația PNL Brăila sunt respectate la centru. De asemenea, în cazul în care voi fi ales, acest lucru ne va motiva să muncim și mai mult și să obținem rezultate mult mai bune în județul Brăila la viitoarele alegeri.

Mi-am depus candidatura cu speranța că delegații care vor vota în cadrul Consiliului Național din 26 septembrie îmi vor acorda încrederea lor și promit să nu-i dezamăgesc.

Sper ca acest nou început pe care-l reprezintă alegerea conducerii partidului la Congresul din 25 septembrie și mai apoi în cadrul Consiliului Național din 26 septembrie să însemne o liniștire a apelor în partid și o unire a forțelor tuturor liberalilor, indiferent de ce parte s-au situat în competiția internă, pentru a asigura o guvernare responsabilă, cu rezultate benefice pentru români.

Dincolo de orice patimi și tensiuni care au mai apărut în ultima perioadă între noi, odată aleasă noua conducere, este necesar să ne unim eforturile, pentru ca împreună să trecem peste perioada dificilă din următoarele luni, în care provocările vor fi mari din mai multe puncte de vedere. Așa să ne ajute Dumnezeu!”, a postat deputatul pe pagina de Facebook.

Alți doi membrii ai PNL Brăila, secretarul general al organizației județene, Alexandru Bucălău, și fostul deputat Vasile Varga, și-au depus candidaturile pentru un loc în comisia de Arbitraj a PNL care va fi aleasă în acest weekend.  

Sursa: Realitatea de Braila

Articolul precedentGeorge Stângă, președinte PNL Galați: Incompetența prefectului USR-PLUS a făcut ca Galațiul să nu se regăsească pe lista județelor care au primit sprijin financiar de la guvern
Articolul următorRareș Bogdan anunță în premieră că ar putea face parte din noul Guvern Cîțu