Prim-vicepreședintele PNL Dan Motreanu a afirmat marți, într-o postare pe Facebook că social-democrați susțin un „incompetent” în funcția de ministru al Finanțelor și că adevărul despre finanțele țării va ieși la iveală după rocadă, când liberalii vor prelua portofoliul.

„Adevărul despre situația finanțelor țării se știe! L-a spus răspicat Consiliul Fiscal, l-a afirmat hotărât mediul de afaceri, il cunoaște fiecare angajat din Ministerul Finanțelor și din ANAF. Demisia lui Lucian Heiuș a fost un gest de onoare pentru a salva un ministru al Finanțelor incompetent, ținut în funcție doar de decizia politică a PSD. Cu toate acestea, PSD, prin trompetele sale false, a atacat imediat! Asta spune totul despre ” parteneriatul ” cu PSD ! La fiecare gest onest al premierului Nicolae Ciucă ei răspund cu un atac pe la spate! PSD numește asta strategie, românii viclenie și perfidie !”, a scris Motreanu.

„Știu că pe cei de la PSD nu îi pot convinge să renunțe la minciuni. Nu le răspund lor, mă adresez românilor care merită să știe adevărul. Încasările ANAF au crescut față de anul trecut, sub conducerea lui Lucian Heiuș, dar Adrian Câciu a ”reușit” să mărească deficitul bugetar la 27 de miliarde de lei, deși a introdus noi taxe. Vorbele goale ale pesediștilor nu pot acoperi incompetența ministrului lor. PNL va avea în curând Ministerul Finanțelor și adevărul va ieși la lumină. Adevărul pe care deja îl știm !”, a adăugat prim-vicepreședintele PNL.

 

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentȘedință de Guvern | Noi scheme de ajutor pentru producătorii agricoli români, pe masa miniștrilor
Articolul următorLucian Bode, anunț pentru polițiști: Soldele şi salariile de funcţie vor fi majorate