Pierzând peste un milion de votanți din propriul bazin electoral și pus in fata unui declin politic accentuat, PSD este nevoit înaintea ultimului ciclu de alegeri de care depinde guvernarea următorilor patru ani, sa se reformeze din temelii sau sa găsească niște consilieri diabolici care rescrie o poveste frumoasa, ca o plasa de prins naivi de buna credința, dar cu simtul critic amortit.

Epoca Dragnea și a armatei sale fidele de mediocrii agresivi, de corupti și idioti utili ai Moscovei plasați in poziții economice și strategice cheie au lăsat in urma o prăpastie uriașă de încredere in acest partid, atât in plan intern cât mai ales in cel internațional, iar Marcel Ciolacu se vede obligat sa schimbe repede atât machiajul cât și macazul. A început prin refuzul alianțelor la locale cu pârâții de serviciu Ponta, Tariceanu, Voiculescu și Gabi Oprea. A închis listele pt parlamentare celor mai odioși violatori ai sistemului judiciar, Florin Iordache, Nicolicea, Carmen Dan, Dancila, Serban Nicolae sau moscovitul Plesoianu și chiar a lăsat-o pe ușor isterica Gabriela Firea sa se ridiculizeze smiorcaindu-se ca a pierdut alegerile prin frauda și a reușit sa-i scutească pe bucureșteni de consilierea urbană a unor patetice figurine precum Petre Roman, Puiu Iordanescu sau bătăușul Mitica Dragomir cărora le-a impus retragerea din Consilul General.

In încercarea disperata de a construi o alta imagine, vandabila electoral, liderii de la Kisseleff s-au asociat cu Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, sperând ca pot face un transfer de credibilitate. Dar oare, avem suficiente elemente încât sa putem spera in schimbarea la fata a pesedeului? Oare chiar am uitat trucurile din 2016, când Dragnea poza intr-un mare reformator care scapă țara de statul paralel și promitea Creșteri economice majore? Ce a urmat după, nu o sa uitam niciodată! Am fost la un pas sa ieșim din UE, sa ruinam parteneriatul strategic cu SUA și sa devenim o insula de instabilitate politica in regiune! In ciuda schimbărilor de la suprafața, PSD rămâne însă un pericol imens pentru economie cu obsesia inconstienta de a forța majorarea pensiilor cu 40% , majorarea salariilor și dublarea alocațiilor in cea mai dura criza economică prin care trece tot mapamondul!

Dacă Dragnea va rămâne in istorie ca un veritabil călău al statului de drept, Ciolacu risca prin masacrarea bugetului cu populisme ieftine sa devină artizanul falimentului de țara! Oricăte lovituri de imagine vor mai încerca domnii Ciolacu, Dîncu, Grindeanu sau alții, e greu sa uitam atât de repede cinismul criminal prin care acest partid a deturnat angoasele populatiei in plină pandemie de Coronavirus, folosind toate narațiunile conspiraționiste promovate de oficinele rusești, gen Sputnik, polarizand societatea și incitând populația sa nu respecte nici o recomandare sanitara a guvernului!

Rezultatul: explozia cazurilor și creșterea record a numărului de decese! Vom face analiza evoluției acestui partid pana la scrutinul din 6 Decembrie sau când va fi, iar marele paradox rămâne in continuare decizia halucinanta a Curții Constituționale de a muta organizarea alegerilor din zona guvernamentală la Parlament, deschizând un capitol fără precedent: lăsarea unor politicieni cu mandatele date de popor expirate sa hotărască singuri cât mai au chef sa stea la putere!

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentPremierul Orban anunță restricții importante în București: ”14 zile vor fi în vigoare restricţii precum purtarea măştii în spaţii publice şi cursuri online”
Articolul următorPremierul Orban: În București se vor lua cele mai severe măsuri. Scopul e să reducem cât mai mult interacțiunile între oameni