Vicepremierul Raluca Turcan afirmă că PNL va apăra cu toată forţa cota unică de impozitare, acuzând că preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, ”alături de PSD 2 şi PSD 3”, vrea impozitarea progresivă a veniturilor românilor, reacţionând astfel la anunţul liderului PSD privind discuţiile cu Pro România şi ALDE pe tema introducerii impozitării progresive, potrivit Agerpres.
”PNL va apăra cu toată forţa cota unică de impozitare! Cota unică valorizează munca şi sprijină interesele angajaţilor productivi — cine câştigă mai mult plăteşte deja la stat mai mult. Din când în când, PSD se mai gândeşte cum să-i pedepsească şi să-i taxeze suplimentar pe românii care muncesc”, scrie Turcan pe Facebook, care subliniază că ”preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, alături de PSD 2 şi PSD 3, vrea impozitarea progresivă a veniturilor românilor”.
În opinia sa, se confirmă din nou ca PSD este partidul care inventează taxe şi impozite şi care îi pedepseşte pe cei care muncesc şi care aduc plus-valoare în economie.
”Dar PSD şi sateliţii nu au cum să înţeleagă: sunt praf economic şi toate acţiunile lor din timpul guvernării dovedesc acest lucru”, conchide vicepremierul, citat de Agerpres.
Liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat duminică seară că există discuţii în interiorul partidului, dar şi cu Pro România şi ALDE, inclusiv pe tema introducerii impozitării progresive a veniturilor românilor.