Europarlamentarul Rareș Bogdan spune că va cere explicații privind situația României legată de Spațiul Schengen în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, care începe luni, 13 decembrie și se încheie joi, 16 decembrie.

„În ciuda faptului că România îndeplinește criteriile tehnice și obligațiile asumate, în ciuda rapoartelor de evaluare pozitive, în ciuda voturilor succesive din Parlamentul European, în ciuda poziției Comisiei, dreptul nostru a rămas pe hârtie. Salut votul din Consiliu dat în unanimitate pentru intrarea Croației, membră a UE din 2013, în Spațiul Schengen, urmează autorizarea ridicării controalelor la frontierele interne, dar mă întreb ce se întâmplă cu românii?

Românii fac parte din UE din 2007, dar se află în situația de a privi cum eforturile de îndeplinire a criteriilor, și aș aminti aici doar investițiile de miliarde, rămân irelevante, cu toate că, instituțional vorbind, Comisia Europeană a afirmat în 2011 că îndeplinim cerințele de aderare. Ce se ascunde aici? Cine și de ce judecă discreționar, cu dublă măsură? Această situație este intolerabilă. Voi ridica problema în plenul de la Strasbourg, care începe luni seară și ține până joi”, spune Rareș Bogdan, șeful Delegației EPP România din Parlamentul European.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentPredoiu: În privința digitalizării sistemului judiciar, România nu este cu nimic mai prejos decât alte sisteme din țările europene
Articolul următorDeputatul PNL Cristian Băcanu, mesaj pentru Ciolacu: ”Să pui noi taxe e cea mai facilă strategie pentru a mări veniturile la buget. Dar și cea mai proastă”