Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă reacționează după anunțul președintelui SUA, Joe Biden, prinvind programul de reactoare modulare

“Anunțul președintelui SUA, Joe Biden, în cadrul Summit-ului G7, este o confirmare a solidității Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite, care, devine tot mai aprofundat și în dimensiunea sa dedicată cooperării energetice.

Decizia SUA de a finanța cu 14 milioane de dolari etapa preliminară a studiilor de inginerie și proiectare pentru dezvoltarea reactoarelor modulare mici (SMR) din România este componentă esențială a dezvoltării programului nuclear civil național.

Alături de construirea reactoarelor 3 și 4 de la Centrala Cernavodă, utilizarea noului tip de tehnologiei SMR va contribui la întărirea profilului energetic al României, în acord cu viziunea europeană de protejare a mediului și cu țintele de decarbonizare asumate.

Mai mult, dezvoltarea programului nuclear va impulsiona creșterea economică, atât prin revitalizarea lanțului de furnizori, cât și prin poziționarea României ca lider regional al acestei industrii.

Tehnologia reactoarelor modulare mici, dezvoltată de compania americană NuScale respectă cele mai înalte standarde de siguranța nucleară. Acest factor este vital în contextul în care energia nucleară este pilon fundamental prin care putem obține energie curată, la costuri accesibile pentru cetățenii români și pentru economia națională.

Încurajez industria nucleară românească și experții români să contribuie la dezvoltarea acestor etape preliminare, cu respectarea celor mai înalte standarde de siguranță nucleară.

Producerea energiei nepoluante, ieftine și stabile reprezintă viitorul, iar prin tehnologia SMR, viitorul, este acum și în România.

Guvernul va continua să susțină proiectele dezvoltate de Nuclearelectrica, de companiile energetice strategice Transgaz și Romgaz, care, alături de cele implementate de mediul privat vor transforma România într-un stat independent energetic, furnizor de securitate energetică la nivel regional.

Valorificarea proiectelor de exploatare a gazelor naturale din zona românească a Mării Negre, cele deblocate prin noua lege off-shore, investițiile în energie regenerabilă, cu finanțări disponibile din Planul Național de Redresare și Reziliență și Fondul pentru Modernizare, înseamnă stabilitate energetică pentru cetățenii români și mediul economic național”, spune premierul Nicolae Ciucă.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentRareș Bogdan: “Mențineți cota unică și nu introduceți taxe” – Semnalul de alarmă tras de europarlamentarul PNL
Articolul următorPreşedintele Klaus Iohannis, prezent la Summit-ul NATO de la Madrid