Institutul Național de Statistică a anunțat că primele rezultate ale recensământului vor fi publicate în decembrie 2022. Potrivit datelor transmise până la sfârșitul lunii iulie, au fost înregistrate în total aproximativ 18 milioane de persoane. 

 

Încheierea recenzării pentru Recensământul Populației și Locuințelor runda 2021

Pe 31 iulie 2022, a fost finalizată ultima etapa de colectare a datelor de recensământ atât prin
deplasarea recenzorilor la adresele de reședință obișnuită a populației care nu s-a autorecenzat online în perioada 14 martie – 27 mai 2022, cât și prin colectarea datelor de la punctele de recenzare fixă.

 

Până la finalul zilei de 31 iulie, ultima zi de recenzare, s-au înregistrat în total 18,15 milioane
de persoane, reprezentând 95,4% din populația rezidentă țintă estimată a României la 1 decembrie
2021 (19,02 milioane persoane). 

După încheierea perioadei de colectare a datelor, conform art. 22 din O.U.G nr 19/2020, „se
realizează asigurarea completitudinii datelor individuale privind persoanele, gospodăriile, locuinţele
şi clădirile. Aceasta se realizează prin imputare prin metode statistice, din surse statistice şi
administrative, pentru acele unităţi statistice pentru care nu există un formular completat cu date, în
conformitate cu metodologia prevăzută la art. 9 alin. (4).” Metodologia de imputare statistică ce se
va aplica pentru recensământ a fost aprobată în iulie 2021, de către Comisia Centrală pentru
Recensământul Populației și Locuințelor (CCRPL2021).

 

Primele rezultate ale Recensământului Populației și Locuințelor runda 2021 (RPL 2021) vor fi
diseminate în cursul lunii decembrie 2022, urmând ca datele complete și finale să fie făcute publice
la finalul anului 2023, potrivit INS.

RPL2021 este primul recensământ din România organizat integral în format digital, a fost al
treisprezecelea recensământ din istorie și al patrulea după Revoluția din 1989. Întregul proces al
colectării datelor s-a desfășurat cu asigurarea confidențialității și protecției depline a informațiilor.
Institutul Național de Statistică mulțumește populației României care a participat în număr
foarte mare la procesul de recenzare. Această acțiune s-a desfășurat în condiții optime cu sprijinul
Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) care a oferit suportul tehnic şi operaţional.
Recensământul s-a bucurat şi de sprijinul activ al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) precum și de
cel al primăriilor, a transmis INS.

Informații detaliate privind desfășurarea RPL2021 se găsesc pe www.recensamantromania.ro

În ce județe din România, recenzarea a fost de 100% – Bucureștiul, printre codașe

Judeţele ”fruntaşe” la numărul celro recenzați sunt: Vrancea (109% din totalul persoanelor înregistrate în perioada 14.03-31.07.2022 în total populaţie rezidentă ţintă estimată la 01.12.2021), Bistriţa-Năsăud (106,8%), Botoşani (105,9%), Călăraşi (102,2%), Teleorman (101,4%), Olt (101,3%), Gorj (101%), Sălaj (100,8%) şi Neamţ (100,7%).

 

Pe de altă parte, județe mari și importante ca Timiş (83,5%), municipiul Bucureşti (85,2%) şi Iaşi (89,4%) se află la polul opus.

Situația recenzării la RPL2021 și distribuția pe județe după localitatea unde a fost desfășurat interviul

Articolul precedentO investigație a jurnaliștilor Realitatea Plus DEMONTEAZĂ acuzațiile Emiliei Șercan
Articolul următorIonuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL: ”Nu e de mirare că avem o reacţie din partea Rusiei a doua zi după ce în Kosovo s-a întâmplat ce s-a întâmplat”