Apele post electorale încep să se deconteze. Atmosfera bonom relaxată impusă de Ludovic Orban la Palatul Victoria este înlocuită rapid de disciplina, ordinea și punctualitatea militară a generalului Nicolae Ciucă, iar în interiorul PNL se ascut pumnalele pentru schimbarea polului de putere. O atmosferă apăsătoare plutește deasupra liderilor USR Plus. Rezultatele scrutinului din 6 Decembrie, mult sub așteptări îi obligă la analiză. Electoratul radicalizat de discursul reformator și anticorupție a amendat jocul la cacealma al acestora, reproșându-le aroganța și lipsa de implicare în susținerea alianței de dreapta, în primul rând prin refuzul implicării la guvernare și mai ales prin atacurile dezlănțuite împotriva PNL-ului.

Abia acum, cei de la PMP înțeleg că au ratat intrarea în Parlament din cauza lui Băsescu. Impunerea  netalentatei  sale progenituri, prima pe lista la Constanța, dosarul lui de informator al Securității și derapajele sale cu privire la achiziționarea vaccinului rusesc anti-Covid i-au costat pierderea unui număr masiv de voturi.

PSD se felicită acum pentru strategia de cosmetizare a partidului prin ejectarea balastului retrograd reprezentat de oamenii lui Dragnea și prin importarea celor două personalități medicale, Rafila și Cercel. Cele două decizii cruciale l-au făcut să obțină un nesperat rezultat electoral, cu cinci procente în fața partidului de guvernământ. Câștigătorii liniștiți sunt cei de la UDMR, fără de care nu se poate construi o majoritate de dreapta care să impună noul cabinet!

Președintele Klaus Iohannis este nemulțumit că în ciuda susținerii sale necondiționate față de oportunitatea formării unei puternice alianțe de dreapta dintre PNL, USR Plus și UDMR, încă nu a găsit  cheia care să le armonizeze orgoliile și lipsa de viziune pe termen lung. Pentru a descrie complet acest tablou post electoral confuz, trebuie să reflectăm puțin asupra votului venit din diaspora.

Prezența extrem de scăzută la urne a românilor din străinătate este cauzată în primul rând de faptul că autoritățile statului nu au reușit să asigure o mai bună reprezentare a lor în Parlament. Doar patru locuri de deputați și două de senatori pentru aproximativ 5 milioane de romani răspândiți în întreaga lume este o crasă bătaie de joc. Prin comparație, același număr de parlamentari a dat județul Teleorman cu o populație de doar 360.000 de locuitori. Faptul că de data aceasta dreapta românească nu a mai primit voturi consistente din diaspora trebuie imputat în primul rând PNL și USR Plus care timp de un an nu au reușit să îndrepte ticăloșia celor de la PSD care au îngrădit sistematic reprezentarea proporțională a românilor din afara granițelor în Parlament. Singurii care au profitat de toate aceste nebuloase au fost cei de la AUR, care au adunat metodic toate frustrările anti-sistem, colectând mai multe voturi în Moldova și Muntenia decât USR Plus de exemplu.

Eu nu mă înscriu în corul speriaților de intrarea unei formațiuni extremiste în parlament ci încerc să înțeleg rațional opțiunile unei părți considerabile din electorat. Era de așteptat ca și România să aibă asumată o formațiune politică suveranistă, național religioasă și ultra conservatoare. Ungaria are Jobbik, Olanda are Partidul Libertății, Italia, Liga Nordului, în Germania exista Alternative fur Deutschland, Britanicii s-au pricopsit cu partidul UKIP care a forțat Brexitul, în Franța exista Frontul National și exemplele pot continua în Bulgaria, Cehia, Polonia, Grecia unde sunt active două partide extremiste: zorii aurii de inspirație fascistă și syriza, un partid comunist.

Opțiunile electoratului validate pe 6 Decembrie ne demonstrează încă o dată că revoluția nu este pentru cine se pregătește ci pentru cine se Nimerește iar cei care seamănă vânt, vor culege furtună!

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentÎmpărțirea ministerelor cheie din noul Guvern s-a decis la Cotroceni: PNL vrea 10 ministere, USR PLUS – 5 și UDMR – 3. Cui revin posturile de vicepremier
Articolul următorScandal în PNL Satu Mare! Se cere demisia lui Adrian Cozma