Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene face precizarea că România nu se află în situația de a „pierde” echivalentul primei cereri de plată din PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență)!

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene face precizarea că România nu se află în situația de a „pierde” echivalentul primei cereri de plată din PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență)!

Mai concret, în data de 25 iulie 2022 la orele 12:00 a avut loc discuția reprezentanților MIPE cu European Commission privind situația cererii de plată numărul 1, transmise în data de 31 mai 2022.

 

Facem precizarea că toate documentele privind îndeplinirea jaloanelor și țintelor aferente au fost în întregime comunicate și verificate de serviciile CE. Astfel procesul de validare pentru cele 21 de jaloane și ținte s-a încheiat.

La solicitarea CE termenul pentru emiterea avizului pozitiv preliminar s-a prelungit pentru completarea sistemului informatic al PNRR cu informații necesare identificării beneficiarilor finali ai plăților. România și-a luat angajamentul ca platforma informatică să fie ajustată cu funcția suplimentară solicitată până la data de 31 iulie 2022.

 

Pe data de 1 august 2022 va avea loc testarea funcției suplimentare solicitate de CE, iar cererea intră în procedură de de plată, potrivit Regulamentului CE intră în procedură de plată.

Informații suplimentare, aici: https://bit.ly/3oHMi6w

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentMaia Sandu, vizită oficială în România – Va fi primită la Cotroceni de Klaus Iohannis – Programul vizitei
Articolul următorPurtatorul de cuvant la PNL, Ionut Stroe: ”Președintele UDMR va trebui să își clarifice poziția – a sa și a partidului pe care îl conduce și reprezintă”