Președintele PNL sector 1, Sebastian Burduja neagă discuțiile cu Clotilde Armand privind refacerea protocolului de colaborare dintre PNL și USR. Burduja spune că nu s-a purtat nicio discuție pe acestă temă în condițiile în care primarul sectorului 1 i-a retras atribuțiile viceprimarului PNL. Liderul PNL sector 1 vine cu precizări după ce Clotilde Armand a anunţat că se renegociază un protocol de colaborare cu liberalii.
 
“Nu știu la ce se referă doamna Armand, dar nu e prima dată și nici ultima. Am aflat din presă că discută cu mine refacerea protocolului de colaborare dintre USR și PNL la nivelul. În mod real nu am purtat nicio discuție pe această temă din momentul în care dânsa a decis în mod unilateral, la început de iunie, să îi retragă atribuțiile viceprimarului PNL. Nu mai înțeleg rostul acestor declarații, probabil sunt din seria gesturilor de imagine”, a declarat Sebastian Burduja pentru HotNews.ro.
 
Liderul PNL sector 1 a precizat că au fost recent mai multe întâlniri online pe tema rectificării bugetare, dar acesta “a fost singurul subiect abordat”.
 
“Chiar am insistat să ne limităm la discuțiile aplicate pe buget, pentru că pe noi ne interesa să deblocăm primăria și să încheiem haosul, în interesul cetățenilor. Ceea ce am și reușit, printr-un amendament votat în unanimitate, care a adus în legalitate proiectul de rectificare bugetară, după luni de zile de blocaj. (…) Am spus-o de la început: PNL Sector 1 are un singur parteneriat – cu cetățenii. Cu cetățenii avem un protocol, care se numește parteneriatul pentru comunitate și prin care ne-am asumat reconstrucția sectorului 1 prin investiții în infrastructură, educație și antreprenoriat. Plus câteva principii de la care nu facem nicio excepție: respectarea legii, transparență, interesul cetățenilor”, a explicat Burduja.
 
Primarul sectorului 1, Clotilde Armand a declarat public că a făcut apel către PNL să nu fie lăsat Bucureştiul în mâna PSD-ului şi a anunţat că se renegociază un protocol de colaborare cu liberalii.
 
„Eu am fost primul lider politic care am făcut apel către PNL să nu lăsăm Bucureştiul în mâna PSD-ului. Acum consider că suntem într-un proces de destructurare a USL-ului în Bucureşti”, a spus Clotilde Armand, afirmând că ceea ce îşi doreşte este să reconstruiască această alianţă PNL-USR, pentru a nu preda Bucureştiul către PSD, potrivit agenției News.ro.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentUrsula von der Leyen: Varianta Omicron ar putea deveni dominantă în Europa până la mijlocul lunii ianuarie. Evoluția este extrem de îngrijorătoare
Articolul următorStatul român, la mâna infractorilor pentru recuperarea falezei de la 2 Mai și Vama Veche – Rolul DNA