Senatorul Ion Iordache este noul preşedinte al organizaţiei judeţene Gorj a PNL, el obţinând sâmbătă, în cadrul conferinţei judeţene de alegeri, majoritatea voturilor. Dan Vîlceanu, cel care a deținut funcția, nu a mai vrut să candideze.

La conducerea PNL Gorj au candidat senatorul Ion Iordache şi deputatul liberal Gheorghe Pecingină.

Iordache a obţinut 271 de voturi din totalul celor 354 exprimate, iar Pecingină 67.

Ion Iordache a mai fost membru al PNL Gorj până în 2021, când şi-a anunţat plecarea din grupul parlamentar liberal în semn de protest faţă de conducerea liberalilor care, potrivit acestuia, “lua decizii fără consultare şi urmărea doar interesele grupului care a acaparat partidul”.

Ulterior, el s-a înscris în partidul fondat de Ludovic Orban, Forţa Dreptei, şi a preluat conducerea filialei Gorj.

La începutul lunii octombrie, Iordache a revenit în PNL. El a debutat în politică în PDL, fiind primar al orașului Turceni, până când a ales să nu mai candideze și să își lase cumnata în locul său, Cristina Cilibiu, care a trecut de la PDL la PSD, iar acum este în PNL. De altfel, Cilibiu a demisionat, în septembrie, din poziția de primar al Turceniului spunând că se lasă de politică, pentru a fi numită, la scurt timp, prefect al Gorjului de către Nicolae Ciucă.

”De astăzi, se încheie perioada de nelinişte din PNL Gorj! Sunt convins că, după aceste alegeri interne, ne vom concentra toate forţele pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă gorjenii. Vreau să mulţumesc tuturor liberalilor care, astăzi, mi-au acordat încrederea şi să-i asigur că vom construi împreună cea mai puternică echipă”, a transmis, sâmbătă, senatorul Ion Iordache, ales preşedinte al PNL Gorj.

Acesta a mulţumit pentru prezenţă preşedintei Senatului, Alina Gorghiu, miniştrilor Virgil Popescu şi Marcel Boloş, dar şi parlamentarilor şi preşedinţilor de organizaţii care au fost prezenţi.

”Dragi colegi liberali, azi sărbătorim, de mâine, hai la treabă”, a mai transmis noul preşedinten al PNL Gorj.

Şi ministrul Virgil Popescu a avut un mesaj pentru gorjeni şi organizaţia liberală.

”Gorjul este un judeţ vital pentru energie şi am încredere că prin soluţiile şi munca echipei PNL se va realiza modernizarea mult aşteptată. Le-am transmis că nu se închide nimic, de asta este nevoie de susţinerea lor pentru implementarea proiectelor de modernizare de la CEO, dar şi a celor pe care le vom demara cu finanţarea prin RePower EU, de la Hidroelectrica, şi altele”, a transmis Popescu.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentȘeful NATO, vizită oficială în România
Articolul următorBogdan Aurescu: “În România sunt aproximativ 5.000 de militari NATO”. Ce spune despre repoziţionarea unor echipamente militare