Liberalii constănțeni s-au reunit sâmbătă,19 iunie, pentru a-și alege conducerea la nivelul municipiului. Senatorul Septimiu Bourceanu a fost ales noul președinte al organizației municipale a PNL Constanța

Cu 280 de voturi fiecare, Ionuț Rusu  – viceprimarul Constanței și Silviu Iulian Coșa  – prefectul județului Constanța – sunt noii prim-vicepreședinți ai organizației municipale.

Ionuț Rusu va conduce departamentul de Politici Publice și Silviu Coșa va coordona departamentul de Strategii și Comunicare.

Vicepreședinții organizației sunt Costin Avătavului, Mihaela Andrei, Stere Hira, Teodor, Popa, Adriana Câmpeanu, Mihnea Claudiu Drumea, Adrian Dugăiașu și Mihai Sorin.

Alexandru Timofte a fost ales trezorier.

“Mandatul meu va fi cu oameni și despre oameni. Continuăm împreună și dezvoltăm Constanța! Proiectul Constanța este al nostru al tuturor așa că, în calitate de președinte al Organizației Municipale, îi încurajez pe constănțeni să vină cu propuneri și idei pentru dezvoltarea orașului.  Cred că avem o echipă puternică cu care putem dezvolta Constanța”, a declarat Septimiu Bourceanu.

 

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentVIDEO | Ana Maria Păcuraru, interviu eveniment cu șeful adjunct al NATO, Mircea Geoană: Ce i-a transmis Joe Biden lui Vladimir Putin. Culisele întâlnirii de la Geneva
Articolul următorLudovic Orban despre Cătălin Canciu: Un om de calitate care să întărească rândurile Partidului Național Liberal