Ținută în sărăcie mai bine de trei decenii, Alexandria, municipiul de reședință al județului Teleorman, pare să-și tragă, astăzi, ultima suflare. Pustiit de sărăcie și îngenuncheat parcă în necazul sărmanilor de cei care i-au fost stăpâni, ani în șir, orașul se zbate să iasă din întunericul comunist în care a fost silit să-și ducă existența de mai-marii social-democrați care i-au promis lapte și miere. În Alexandria, însă, nici apă de băut decentă nu găsești. Oamenii care se luptă să trăiască aici au nevoie de locuri de muncă, acces la sistemul public de sănătate, siguranță și, mai ales, de educație.

Sunt oameni, însă, care sunt hotărâți să lupte pentru schimbarea orașului din temelii, cărămidă cu cărămidă. Unul dintre ei este Veronica Mitran, candidatul PNL pentru Primăria Alexandria. În prezent vicepreședinte al Protecției Consumatorului, Vera Mitran susține că bani și soluții există pentru dezvoltarea orașului, numai că, mai întâi, el trebuie salvat din tentaculele mafiei PSD.

În orașul ținut în sărăcie ani la rând, din dorința de a lua cetățenii captivi și a-i folosi în scop electoral, lipsurile sunt la fiecare pas și toată industria locului este moartă.  

Fabricile, cele care au mai rezistat numai printr-o minune, își pun lacătul una câte una, iar tinerii, rămași fără viitor, migrează în alte orașe. Zone întregi au fost depopulate, iar oamenii care au rămas abia trăiesc de pe o zi pe alta. Investitorii fug de Alexandria cum fug asistații social de muncă, un alt obicei înrădăcinat în județul Teleorman.

„Investitorii în Alexandria aproape au plecat sau sunt pe picior de plecare. Nu se poate să te gândești la un investitor decât dacă vii în întâmpinarea lui cu o ofertă managerială în regulă, cu facilități fiscale, cu facilități de infrastructură. Ori noi la infrastructură nu stăm foarte bine. Facilități fiscale nu am oferit deloc și ne asteptăm să avem locuri de muncă. Nu se poate așa. Trebuie ca administrația locală să vină în întâmpinarea investitorilor cu diverse oferte atractive și pentru ei, și pentru oraș”, spune Veronica Mitran.

Iar când totuși Alexandria este la un pas să atragă investiții, surpriză: fie birocrația, fie șpaga îi pun bețe în roate.

„Birocrația este excesivă. Pentru primărie trebuie să mai eliminăm din această birocrație. Trebuie facută o digitalizare completă de la A la Z pentru că altfel nu reușim să venim cu ceva bun. Cu locuri de muncă și tinerii noștri vor pleca cu totul”, mai spune Mitran.

Oamenii au nevoie de locuri de muncă, acces la sistemul de sănătate, siguranță și, mai ales, de educație. Pentru mulți, orașul Alexandria este mort și nu oferă niciun viitor. Nici măcar apă potabilă la robinet. Singura apă „la liber” este cea de ploaie, care inundă orașul până la refuz.

Și apa nu este singura problemă din județ. Orașul duce lipsă și de drumuri asfaltate. Asta, culmea, tocmai în fieful lui Liviu Dragnea și al uneia dintre cele mai mari firme de construcții, vestita companie TelDrum, despre care procurorii spun că era condusă prin interpuși de fostul lider PSD.

Iar lista problemelor este abia la început. Dovadă stau declarațiile celor care se luptă pentru schimbare.

„Nu avem blocuri, ANL-urile sunt insuficiente, nu avem locuri de muncă, nu avem spații de joacă suficiente pentru copii. Între blocuri nu există decât în zonele centrale foarte puțin în periferie și cele din periferie nu vreți să stiți în ce stadiu sunt”, spune Veronica Mitran.

Iar candidatul PNL pentru Primăria Alexandria crede că în acest fel nu se mai poate.

„Prietenii mei au un bebeluș de 3 luni și se văd nevoiți în fiecare zi să care apă cu bidoanele să-i prepare mâncarea și să-i facă băiță. Lucru care nu este normal să se întâmple într-o Alexandrie a anului 2020. Am doi copii și aș vrea să-i văd crescând aici, să-i am tot timpul lânga mine, dar dacă lucrurile nu se schimbă sunt convinsă că vor pleca și nu-mi doresc acest lucru”, spune Mitran.

„Eu promit că se va rezolva ceva”, adaugă candidatul PNL la Primăria Alexandria. Și se va începe cu crearea de locuri de muncă, acces la sistemul public de sănătate și educație, iar siguranța cetățenilor va deveni o prioritate.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentCe alegem pe 27 septembrie: votul sau viața?
Articolul următorVergil Chițac: „Fapte, nu vorbe! Toată lumea știe că actualul primar nu face altceva decât să continue să vândă orașul”