Ciucă: Modul în care a fost gestionată până acum pandemia a dovedit că este imperativă adaptarea protocolului de tratament

Ciucă: Modul în care a fost gestionată până acum pandemia a dovedit că este imperativă adaptarea protocolului de tratament
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri seară, în debutul şedinţei de Guvern, că modul în care a fost gestionată până acum pandemia şi consultările cu specialiştii au dovedit că "este imperativă adaptarea protocolului de tratament, introducerea unor noi resurse terapeutice şi monitorizarea permanentă a stocurilor de medicamente".
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri seară, în debutul şedinţei de Guvern, că modul în care a fost gestionată până acum pandemia şi consultările cu specialiştii au dovedit că "este imperativă adaptarea protocolului de tratament, introducerea unor noi resurse terapeutice şi monitorizarea permanentă a stocurilor de medicamente".
El a atenţionat că trebuie înţeles "tot ce este de înţeles din consecinţele grave ale incendiilor din spitale" şi trebuie luate măsuri ca acestea să nu se mai repete.
"Protejarea sănătăţii - venim în acest sens cu o schimbare de abordare pentru pregătirea gestionării valului 5 al pandemiei. Vom pune accentul asupra coordonării asistenţei medicale şi astfel la nivelul Ministerului Sănătăţii va fi înfiinţat un grup de management al informaţiilor operative în sănătate care să aibă rol de coordonare a resurselor, acţiunilor şi informaţiilor medicale, vom extinde capacitatea de testare şi vom oferi greutate asistenţei medicale ambulatorii", a declarat Nicolae Ciucă, la începutul şedinţei de Guvern de miercuri.
El a explicat că OUG aprobată marţi pentru creşterea capacităţii de testare este un pas decisiv în acest sens.
"Punem la locul cuvenit problamtica siguranţei pacientului în spital. Trebuie să înţelegem tot ce este de înţeles din consecinţele grave ale incendiilor produse în spitale şi astfel să luăm măsurile necesare pentru a nu se repeta. Modul în care a fost gestionată până acum pandemia şi consultările cu specialiştii ne-au dovedit că este imperativă adaptarea protocolului de tratament, introducerea unor noi resurse terapeutice şi monitorizarea permanentă a stocurilor de medicamente", a punctat premierul.
El a adăugat că, în paralel, se vor face eforturi ca oamenii să fie corect şi eficient informaţi în legătură cu problemele generate de coronavirus şi beneficiile vaccinării.
"(...) Cred că este corect din partea noastră să informăm cetăţenii asupra beneficiior vaccinului, în sensul în care nu-i protejează să nu contracteze virusul, ci îi protejează să nu facă forme grave de boală. Putem să vedem astăzi din statisticile care sunt publice că în ţările care sunt deja afectate de valul 5, deşi există sute de mii de infectări pe zi, numărul celor care îşi pierd viaţa este cu mult mai mic faţă de ceea ce am putut să observăm la valurile precedente şi asta - este clar o concluzie a specialistului - se datorează faptului că au atins un nivel de vaccinare foarte ridicat", a subliniat Ciucă.
Potrivit premierului, este extrem de important ca în această perioadă să existe un parteneriat între cetăţeni, autorităţi şi sistemul medical.
"Să lucrăm împreună şi să avem încredere unii în ceilalţi, să avem încredere în speciaişti, în sfaturile lor", a adăugat el.
El a anunţat că joi va avea loc o discuţie, la Guvern, cu medicii de familie, despre rolul tot mai important pe care îl vor avea în condiţiile în care vor avea noi responsabilităţi privind testarea pacienţilor pentru COVID.
Sursa: Mediafax
Citește și:
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
- 15:40 - CNA a respins solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS - LIVE TEXT
Urmărește știrile Realitatea din PNL și pe Google News










