Deputatul PNL Florin Roman despre Orban: „Eu cred că i-a trădat pe primari”

Deputatul PNL Florin Roman despre Orban: „Eu cred că i-a trădat pe primari”
Deputatul PNL Florin Roman a susţinut luni că preşedintele PNL, Ludovic Orban, i-a „trădat” pe primarii liberali la negocierile privind formarea coaliţiei şi a Guvernului.
Deputatul PNL Florin Roman a susţinut luni că preşedintele PNL, Ludovic Orban, i-a „trădat” pe primarii liberali la negocierile privind formarea coaliţiei şi a Guvernului.
„Eu nu-i reproşez decât ceea ce am spus public până acum. Din punctul meu de vedere, faptul că am avut un eşec al negocierilor în formarea Guvernului, în sensul că PNL nu a tras niciunul dintre cei patru aşi în timp ce domnia sa a ajuns la Camera Deputaţilor. Noi vorbind în campania electorală despre dezvoltarea României. Am pus întrebarea: cum poţi să faci dezvoltarea României dacă nu ai reprezentanţi în acele ministere? Şi aici vorbim de Ministerul Transporturilor, de Ministerul Dezvoltării, Ministerul Fondurilor Europene, de niciun cuvânt de spus - decât, aşa, adiţional pe PNRR - în condiţiile în care PNL are 1.300 de primari”, a spus Roman după şedinţa Biroului Executiv al PNL.
Întrebat dacă Ludovic Orban a sacrificat aceste ministere în schimbul funcţiei de preşedinte al Camerei Deputaţilor, el a răspuns: „Eu am afirmat că acest lucru este foarte rău pentru primarii PNL, care sunt puşi în situaţia de a nu avea susţinere guvernamentală aşa cum ne-am dorit pe proiectele de dezvoltare locală”.
„Eu cred că i-a trădat pe primari”, a mai declarat deputatul liberal de Alba.
În privința renegocierii ministerelor după Congresul PNL din 25 septembrie, Florin Roman a declarat că acest lucru este aproape imposibil.
Liderul liberal nu a dorit să vorbească despre discursul pe care l-a avut în interiorul şedinţei Biroului Executiv al PNL. „Tot ce am avut de spus am spus în interiorul partidului, aşa cum fac de fiecare dată”, a spus Roman. El a arătat că nu a folosit cuvântul „lichea”, ci că a citat din ceea ce a spus Antonel Tănase, pe care a arătat că l-a criticat.
„Mi-a spus că a fost o exprimare nefericită, că de fapt s-a adresat unui coleg din acea imagine şi nu tuturor. I-am spus că indiferent ce ar fi, asemenea lucruri nu se fac”, a afirmat Roman.
Sursa: Realitatea Din PNL
Citește și:
- 19:16 - Nicușor Dan, reacție despre șeful Armatei cercetat de DNA: „Am avut o discuție și o să mai am una”
- 17:36 - Pauliuc: O singură preocupare contează cu adevărat - siguranța cetățenilor; răspundem cu calm și luciditate
- 17:27 - Nicușor Dan rupe tăcerea după incidentul din Portul Constanța. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu dronele care au alarmat litoralul
- 15:07 - Macron și Ursula von der Leyen, reacție rapidă după explozia dronei de la Constanța: „Solidaritate totală cu România!”
Urmărește știrile Realitatea din PNL și pe Google News













