Negocieri decisive între România și Pfizer, în SUA. Scandalul vaccinurilor anti-COVID ia amploare la București. Rafila: USR trebuie să își asume incompetența-VIDEO

Vaccinuri
Scandal uriaș în pline negocieri dintre România și Pfizer, desfășurate în Statele Unite. Ioana Mihăilă, anchetată de DNA în dosarul privind achiziția de vaccinuri, îl acuză pe Alexandru Rafila că nu a negociat contractul cu gigantul farmaceutic moștenit din mandatul ei. De partea cealaltă, social-democratul susține că întreaga problemă a pornit tocmai de la cantitățile uriașe de vaccinuri comandate de cei de la USR.
Alexandru Rafila susține că scandalul cu Pfizer a pornit de la contractul semnat de premierul de la acea vreme Florin Cîțu, de fostul vicepremier Dan Barna și de fostul ministru al Sănătății Ioana Mihăilă.
”Problemele au plecat, de fapt, de la această comandă enormă care a fost semnată de Cîțu, domnul Barna, care era vicepremier, și doamna Mihăilă. 39 de milioane de doze într-un contract în care nu prea aveai cale de ieșire”, a declarat Alexandru Rafila, fost ministru al Sănătății, la Realitatea PLUS.
Ioana Mihăilă a spus că situația a scăpat de sub control în momentul în care Alexandru Rafila a refuzat renegocierea contractului. "Trăsul de timp a dus la ce se vede acum: România plătește nu doar vaccinurile la care, să nu uităm, că nu mai are acces de trei ani, ci și taxe și penalizări", a scris fostul ministru al sănătății pe pagina sa de Facebook.
Întrebat dacă a mințit sau nu Ioana Mihăilă, Alexandru Rafila a răspuns: ”Păi cum să nu? Sigur că minte. A existat o echipă tehnică de negociere de la Ministerul Sănătății...”
Între timp, Vlad Voiculescu dă lecții actualului ministru și spune că România trebuie să propună un acord prin care să obțină tratamente pentru pacienți. Alexandru Rogobete spune că a anunțat încă de acum trei săptămâni că va cere companiei acces la medicamente inovative.
Este vorba despre tratamente pentru bolnavii de cancer. Deja reprezentanții Ministerului Sănătății au identificat o listă cu aproximativ 15 molecule ce ar putea ajunge în țara noastră în perioada următoare.
Într-un interviu recent, ministrul Alexandru Rogobete a explicat că în mai 2021, România a avut la dispoziție doar 5 zile pentru a refuza contractul, însă nu a venit niciun răspuns de la București. Iar această situație a fost interpretată drept aprobare tacită pentru zecile de milioane de doze.
Citește și:
- 22:13 - Dan Dungaciu, după consultările de la Cotroceni: „Nu au o soluție. Tot ce se va întâmpla va fi o improvizație”
- 22:00 - George Simion, dezvăluiri explozive de la întâlnirea cu Nicușor Dan. Planul AUR pentru guvernare și rolul lui Călin Georgescu Liderul AUR, în exclusivitate la „Culisele Statului Paralel”
- 12:54 - Bolojan anunță ruptura totală de PSD, după consultările cu Nicușor Dan: „PNL nu va mai susține un guvern împreună cu social-democrații”
- 10:18 - Peste jumătate dintre români spun că sunt necesare alegerile anticipate. 32% dintre cetățeni ar vota AUR - SONDAJ
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PNL și pe Google News














