PSD îl atacă dur pe Bolojan: „A promis reforme și a adus austeritate și recesiune”

Ilie Bolojan, Mihai Fifor
Deputatul PSD Mihai Fifor a lansat joi un nou atac la adresa premierului interimar Ilie Bolojan, pe care îl acuză că măsurile economice adoptate în ultimele luni au dus la scăderea consumului și la încetinirea economiei.
Social-democratul susține că România înregistrează opt luni consecutive de declin al consumului, iar datele publicate de Institutul Național de Statistică ar demonstra efectele negative ale politicilor promovate de actualul Executiv.
„Încă o mare realizare a reformei Bolojan: România bifează a opta lună consecutivă de scădere a consumului. Asta arată clar starea reală a economiei. Când oamenii nu mai consumă, înseamnă că nu mai au bani și nici încredere”, a transmis Fifor într-o postare publicată pe Facebook.
Deputatul PSD afirmă că măsurile de austeritate, taxele și blocajele administrative au afectat puternic economia și puterea de cumpărare a populației.
Potrivit acestuia, datele INS pentru luna martie 2026 arată o nouă scădere a comerțului cu amănuntul comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut: minus 2,3% ca serie brută și minus 3,2% ca serie ajustată sezonier. Pe primul trimestru al anului, declinul ajustat sezonier ar fi ajuns la 5%.
Fifor consideră că cele mai afectate sunt vânzările de produse nealimentare, unde scăderea raportată pentru martie este de 7,4%.
„Oamenii renunță la orice cheltuială care nu ține strict de supraviețuire. Nu mai cumpără, nu mai investesc, iar economia reală începe să se blocheze”, a mai afirmat liderul PSD.
Acesta l-a acuzat pe Ilie Bolojan că reformele promise au generat „frică, blocaj și recesiune” și că politicile promovate de Guvern au afectat firmele românești și încrederea din economie.
„În spatele discursurilor despre disciplină și responsabilitate se ascunde, de fapt, sărăcirea populației și înghețarea economiei”, a concluzionat Mihai Fifor.
Citește și:
- 22:13 - Dan Dungaciu, după consultările de la Cotroceni: „Nu au o soluție. Tot ce se va întâmpla va fi o improvizație”
- 22:00 - George Simion, dezvăluiri explozive de la întâlnirea cu Nicușor Dan. Planul AUR pentru guvernare și rolul lui Călin Georgescu Liderul AUR, în exclusivitate la „Culisele Statului Paralel”
- 12:54 - Bolojan anunță ruptura totală de PSD, după consultările cu Nicușor Dan: „PNL nu va mai susține un guvern împreună cu social-democrații”
- 10:18 - Peste jumătate dintre români spun că sunt necesare alegerile anticipate. 32% dintre cetățeni ar vota AUR - SONDAJ
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PNL și pe Google News














