Actualitate· 3 min citire

Reuniune a Coaliției de guvernare la Palatul Victoria pentru o nouă rundă de discuții pe tema bugetului de stat pentru 2026. Condițiile impuse de PSD

2 mar. 2026, 17:00
Actualizat: 2 mar. 2026, 17:01
Reuniune a Coaliției de guvernare la Palatul Victoria pentru o nouă rundă de discuții pe tema bugetului de stat pentru 2026. Condițiile impuse de PSD

Reuniune a Coaliției de guvernare la Palatul Victoria pentru o nouă rundă de discuții pe tema bugetului de stat pentru 2026. Condițiile impuse de PSD

Articol scris de Daniel Onescu

Liderii Coaliției de guvernare se întrunesc luni, de la ora 13:00, la Palatul Victoria, într-o nouă ședință dedicată bugetului de stat pentru anul 2026. Subiectul rămâne principala temă de dezbatere în Coaliție, după ce în ultima săptămână relațiile dintre partenerii de guvernare s-au tensionat pe fondul atacurilor PSD la adresa lui Bolojan și a USR.

La precedenta întâlnire a coaliției, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a prezentat o primă schiță a proiectului de buget, bazată pe datele transmise de fiecare minister. Potrivit surselor politice, reprezentanții partidelor au solicitat documentul pentru analiză, însă unii lideri PSD susțin că nu au primit încă varianta completă a propunerii. Vicepremierul Marian Neacșu (PSD) a declarat recent că Finanțele au furnizat „niște cifre ceva mai avansate”, dar că forma finală a proiectului întârzie.

PSD condiționează votul pentru buget

Social-democrații au anunțat că nu vor susține proiectul de buget dacă acesta nu va include pachetul de măsuri de solidaritate propus de partid, destinat sprijinirii persoanelor cu venituri reduse. Pachetul presupune acordarea unor ajutoare financiare „în două tranșe egale, aprilie și decembrie, pentru 2,8 milioane de persoane”:

- 1.000 de lei pentru 1,24 milioane de pensionari cu venituri sub 1.500 de lei;

- 800 de lei pentru 497.000 de pensionari cu venituri între 1.501 și 2.000 de lei;

- 600 de lei pentru 612.000 de pensionari cu venituri între 2.001 și 3.000 de lei.

În plus, PSD cere ca bugetul să asigure fonduri suficiente pentru investițiile naționale și locale, precum și ca nicio primărie să nu primească mai puțini bani decât anul trecut. Social-democrații insistă, de asemenea, ca toate taxele colectate local să rămână la dispoziția autorităților locale.

Bugetul, tot mai întârziat

Guvernul condus de Ilie Bolojan a început anul 2026 fără buget aprobat, deși documentul ar fi trebuit adoptat până la finalul lunii ianuarie. Executivul a legat calendarul bugetar de pachetul de reformă a administrației publice, care ar urma să fie adoptat săptămâna aceasta, după avizele finale de la ministere.

La finalul anului trecut, președintele Nicușor Dan atrăgea atenția că adoptarea bugetului este o urgență pentru România.

Ședință de urgență la Guvern privind situația românilor blocați în apropiere de Iran, din cauza conflictului regional

Premierul Ilie Bolojan a convocat luni dimineață o ședință de Guvern la care vor participa vicepremierii și reprezentanți ai ministerelor cheie pe tema situaţiei cetăţenilor români blocaţi în zona limitrofă Iranului din cauza conflictului din Orientul Mijlociu.

Premierul Ilie Bolojan a chemat luni, la ora 9:30, vicepremierii și reprezentanți ai ministerelor Afacerilor Externe, Transporturilor, Economiei, Apărării și Finanțelor la o ședință dedicată situației românilor afectați de conflictul din Orientul Mijlociu.

Potrivit programului anunţat de Biroul de presă al Guvernului, întâlnirea are loc de la ora 9:30.

La şedinţa convocată de premierul Ilie Bolojan participă viceprim-miniştrii şi reprezentanţii ministerelor Afacerilor Externe, Transporturilor, Economiei, Apărării și Finanţelor.

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea din PNL și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate