Ilie Bolojan, întâlnire cu președintele PPE, Manfred Weber. Situația politică a României, pe masa discuțiilor

Ilie Bolojan
Ilie Bolojan, premierul României și președintele PNL, s-a întâlnit miercuri cu Manfred Weber, preşedintele Partidului Popularilor Europeni (PPE), cu care a discutat despre viitorul țării noastre, dar și despre responsabilitatea partidelor pro-europene.
"Am avut astăzi o discuţie foarte bună cu Manfred Weber despre viitorul României, despre responsabilitatea partidelor pro-europene şi despre nevoia de a recâştiga încrederea oamenilor prin seriozitate, reforme şi rezultate. I-am mulţumit pentru sprijinul constant pe care Partidul Popular European şi domnia sa l-au oferit României în toţi aceşti ani", a scris Ilie Bolojan pe Facebook.
Liderul PNL a subliniat că România are nevoie de parteneri europeni puternici, iar PPE a fost de fiecare dată alături de ţara noastră în momente importante, de la susţinerea aderării la Schengen până la implementarea PNRR şi atragerea fondurilor europene.
"Am discutat deschis şi despre situaţia politică din România. Cred că PNL trebuie să îşi păstreze identitatea şi direcţia clară de partid de centru-dreapta, pro-european şi reformist", precizează premierul interimar.
Totodată, el a ținut să precizeze faptul că "România are nevoie de responsabilitate, nu de populism".
"Nu putem construi viitorul ţării pe promisiuni fără acoperire şi pe evitarea răspunderii politice. Cine guvernează trebuie să îşi asume deciziile şi consecinţele lor. PNL trebuie să continue schimbarea începută: reguli egale pentru toţi, instituţii care lucrează pentru cetăţeni, reducerea risipei şi o administraţie mai eficientă. Încrederea românilor se recâştigă prin muncă, seriozitate şi onestitate, nu prin propagandă.
Îi mulţumesc încă o dată lui Manfred Weber pentru prietenia şi susţinerea oferite României. Viitorul nostru este într-o Europă puternică, modernă şi responsabilă", subliniază liderul PNL.
La rândul său, Manfred Weber a transmis că premierul interimar Ilie Bolojan conduce cu determinare şi responsabilitate.
"Mulţumesc Ilie Bolojan pentru excelenta discuţie avută azi în România. Conduci cu determinare şi responsabilitate, punând oamenii pe primul loc. Prin reducerea deficitului, stabilizarea economiei, asigurarea finanţării din PNRR şi promovarea reformelor şi modernizării, ai ales calea cea mai dificilă, dar corectă şi una pro-europeană", a scris Weber pe Facebook.
Citește și:
- 07:50 - SUA susțin că au neutralizat un petrolier care încerca să încalce blocada impusă porturilor iraniene
- 07:39 - Războiul din Orientul Mijlociu continuă: Atacuri cu drone și rachete în Kuweit
- 08:26 - Analiză: Bolojan pregătește terenul pentru Maia Sandu în România
- 08:08 - Uniunea Europeană aprobă planul privind centrele externe pentru expulzarea migranților
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PNL și pe Google News













