Consilierii PNL din Teleorman cer desființarea funcției de administrator public al județului

Consilierii PNL din Teleorman cer desființarea funcției de administrator public al județului
Pstul este neocupat în prezent
Consilierii PNL din Consiliul Județean Teleorman cer desființarea funcției de administrator public al județului.
Nu este nevoie de un administrator, au subliniat consilierii județeni, în contextul în care Consiliul funcționează deja cu această funcție neocupată.
Mai mult, președintele instituției are în aparatul de lucru consilieri personali, care pot prelua atribuțiile administratorului, spun aceștia.
Postul este neocupat, însă, în prezent, după ce, în luna decembrie a anului trecut, Instituția Prefectului a atacat, în instanță, decizia de numire, iar Mircea Dumitrescu a fost suspendat din funcție, până la soluționarea definitivă a speței.
Consilierul PNL Emilian Vrăjitoarea a propus un amendament prin care să fie desființată funcția de administrator al județului.
Adrian Gâdea, președintele Consiliului Județean, a delarat că liberalii pot face propuneri și depune amendamente, dar proiectul de hotărâre în discuție, în ședința de joi, nu face obiectul unei astfel de modificări.
Nu are legătură cu acest proiecte de hotărâre, astăzi vorbim de statul de funcții, nu de organigramă. Modificăm statul de funcții după examenul susținut de șapte dintre colegi. Sigur, când o să modificăm organigrama, aveți tot dreptul să faceți propuneri, dar astăzi nu avem pe ordinea de zi- Adrian Gâdea.
Președintele PNL Teleorman, Eugen Pîrvulescu, a declarat anterior că majoritatea liberală din Consiliul Județean va iniția un proiect de hotărâre pentru desființarea funcției de administrator public al județului, precum și al aparatului de lucru al acestuia.
Sursa: Realitatea de Teleorman
Citește și:
- 17:24 - Ingrid Mocanu, după ce CNA a retras licența Realității Plus: „Dictatura se instaurează. A fost închisă în afara legii o televiziune”
- 16:21 - Doliu în România! Liviu Maior, fost ministru al Educației și lider al lui U Cluj, a murit la 85 de ani
- 20:48 - Interviu eveniment la Realitatea Plus. Emisarul SUA pentru Iran și Venezuela, analiză de ultimă oră despre criza globală, alături de Ana Maria Păcuraru
- 19:28 - Decizie de ultimă oră a magistraților de la Curtea de Apel: procesul lui Călin Georgescu poate începe. Decizia nu este definitivă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PNL și pe Google News











