Liberalii blatisti de la Sectorul 1 au fost dati afara din PNL

sebastian burduja
Liberalii Mădălina Olteanu și Daniel Chirvase, consilieri locali la Sectorul 1 din partea PNL, au fost dați afară din partid după ce în urmă cu două săptămâni au votat bugetul primarului Daniel Tudorache, cot la cot cu consilierii PSD.
Potrivit unui comunicat al liberalilor, cei doi blatişti care au fost propuși pentru excludere din partid iar decizia sancționării a fost votată în unanimitate de Biroul Permanent.
„Biroul Politic al PNL Sector 1 a decis excluderea din Partidul Naţional Liberal şi retragerea sprijinului politic în cazul consilierilor locali Mădălin Olteanu şi Daniel Chirvase. Propunerea sancţionării celor doi consilieri locali a fost votată de BPS în unanimitate, după şedinţa de Consiliu Local al Sectorului 1 în care s-a aprobat proiectul de buget propus de administraţia PSD după aceleaşi criterii consacrate: incompetenţă, impostură, bătaie de joc la adresa bucureştenilor”, a transmis PNL Sector 1 într-un comunicat de presă.
Liderul filialei PNL Sector 1, Sebastian Burduja, a explicat că deşi filiala a decis în urmă cu două săptămâni ca consilierii liberali să părăsească sala în momentul votării bugetului propus de primarul PSD, doi consilieri liberali au rămas în sală. „Ne-a fost clar încă de la început că proiectul de buget este un jaf cu premeditare pus la cale de #PSD şi primarul lor din Sectorul 1. Din acest motiv, biroul politic a decis, în unanimitate, ca linie de acţiune, părăsirea sălii de către consilierii locali #PNL, în semn de protest faţă de modul in care PSD administrează comunitatea noastra. Era firesc ca cei doi colegi care au decis să rămână în sală să fie sancţionaţi drastic şi biroul politic a votat în consecinţă. Suntem în slujba cetăţenilor şi atât, iar cei care nu înţeleg această misiune suportă consecinţele”, a subliniat şi Sebastian Burduja pe Facebook.
Citește și:
- 11:47 - Mesaje de Ziua Eroilor de la Ilie Bolojan și Nicușor Dan: omagiu adus sacrificiului și valorilor naționale
- 19:39 - Ciprian Ciucu cere evenimente „cu ștaif” în București: „Nu bâlciuri cu fum de grătare și muzică deranjantă”
- 19:22 - Scut total în jurul șefului Vămilor după reținerea acestuia într-un mega scandal de corupție. Cine refuză să ia măsuri
- 17:06 - Un primar PNL sare în apărarea lui Bolojan: Predoiu și Thuma Hubert au fost atât de neobrăzați!
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PNL și pe Google News














