Liderul PNL Olt, Gigel Știrbu: Președinții PNL și USR vor propune constituirea unei alianțe

8 mai 2026, 19:02
Gigel Știrbu

Gigel Știrbu

Articol scris de Daniel Onescu

Președinții PNL și USR vor propune structurilor de conducere ale celor două partide constituirea unei alianțe pentru a avea cel mai mare număr de parlamentari, fapt ce va însemna că liderii celor două formațiuni vor fi în măsură propună un premier, a declarat vineri, într-o conferință de presă, președintele PNL Olt, deputatul Gigel Știrbu.

'Probabil ați văzut aseară că cei doi președinți ai partidelor pro-occidentale, respectiv Partidul Național Liberal și Uniunea Salvați România, au avut o discuție prin care, cu siguranță în perioada imediat următoare, probabil în cursul săptămânii viitoare, vor propune către structurile de conducere ale celor două partide, constituirea unei alianțe pentru a face opoziție la actuala alianță anti-occidentală (...) În acest moment, dacă cele două partide consfințesc să facă această alianță, vor avea cel mai mare număr de parlamentari din Parlamentul României. Ceea ce înseamnă că sunt în măsură, sunt îndrituiți să propună președintelui României un prim-ministru', a declarat Știrbu.

Deputatul liberal de Olt a menționat că va susține în Parlament 'orice prim ministru' pe care PNL îl va propune, întrebat dacă l-ar susține pe Cătălin Predoiu pentru funcția de premier.

'Cătălin Predoiu este un coleg foarte bine pregătit, acum nu știu dacă... Eu știu că domnul Cătălin Predoiu a mai fost de vreo două, trei - trei ori prim ministru interimar. Habar n-am, dacă ar fi titular, ar fi bun de prim-ministru. Cu toate că din experiența pe care o are și expertiza pe care o deține ar putea fi. Dar eu cred că cel mai bun premier pe care l-a avut România în ultimii 36 de ani e în funcție acum. (...) Eu susțin orice prim-ministru pe care PNL îl propune', a mai declarat Gigel Știrbu.

Președintele PNL Olt a susținut că atunci când social-democrații au plecat din Guvern în județ social-democrați aflați la conducerea unor instituții publice au rămas în funcții, comentând astfel declarații ale președintelui PSD; Olt, Marius Oprescu, care a afirmat că PNL 'anunță că trece în opoziție', dar 'rămâne înfipt până la capăt în toate structurile puterii'.

'A ieșit )președintele PSD Olt, Marius Oprescu n.r.) și a spus domnule, PNL-ul trebuie să plece de la guvernare. Ok. Noi plecăm când Bolojan pleacă și se numește un nou prim-ministru, plecăm. De la PNL nu trebuie să plece mulți oameni, pleacă doi, trei. Nu trebuie să plece mulți. Dar ei n-au plecat. (...) Au rămas pe funcții. De 36 de ani toate instituțiile din județul Olt sunt conduse de slugile PSD. De 36 de ani. Și ne mirăm de ce județul ăsta a rămas unul dintre cele mai subdezvoltate județe', a spus Știrbu.

Urmărește știrile Realitatea din PNL și pe Google News

Mai multe știri din Politica Interna - locala